„Hercai”, serialul turcesc al cărui prim episod a fost difuzat de Kanal D în februarie, ajunge astăzi, 23 iulie, la final. De curând, producătorii au luat hotărârea de a încheia povestea după numai trei sezoane și un total de 69 de episoade.
„Hercai”, serialul turcesc al cărui prim episod a fost difuzat de Kanal D în februarie, ajunge astăzi, 23 iulie, la final. De curând, producătorii au luat hotărârea de a încheia povestea după numai trei sezoane și un total de 69 de episoade.
În această seară, de la ora 20:00, îndrăgitul serial “Hercay” își ia rămas bun de la telespectatorii români. Odată cu difuzarea ultimului episod, din această seară, fanii serialului vor putea afla deznodământul poveștii de iubire dintre Reyyan și Miran, atât de greu încercați de soartă.
Cu un destin anevoios, din care nu au lipsit emoțiile puternice, suspansul, suferința, Reyyan și Miran au avut de înfruntat, din pricina neînțelegerilor dintre familiile lor, nenumărate pericole care le-au pus viețile în pericol dar, dincolo de orice, cei doi tineri au găsit iubirea, singura care le-a dat puterea să lupte neîncetat, împotriva tuturor celor care au încercat să îi dezbine.
Vor reuși oare, Reyan și Miran să-și clădească o viață liniștită împreună și o familie fericită, așa cum și-au dorit mereu, și pentru care au luptat cu atâta ardoare?
Nu ratați, în această seară, de la ora 20:00, ultimul episod din serialul “Hercai”, la Kanal D.
Sezonul 3 al serialului turcesc va fi și ultimul al producției, au decis producătorii, dar vestea nu le-a picat deloc bine telespectatorilor care erau fani ai poveștii cu Ebru Şahin și Akın Akınözü în rolurile principale. În Turcia, serialul „Hercai’ s-a încheiat încă de pe 25 aprilie.
Știrea nu a fost cu adevărat o surpriză, pentru că de la începutul anului, povestea de dragoste dintre Reyyan (Ebru Şahin) și Miran (Akın Akınözü) a pierdut constant din urmăritori, audiențele fiind din ce în ce mai mici.
Totodată, de pe platourile de filmare, în afara bârfelor la adresa celor doi actori principali, veștile erau doar despre actori care pleacă din serial – o mulțime, printre ei Ahmet Tansu Taşanlar, Aslı Samat, Ahmet Kayakesen, Oya Unustası, dar nu și despre actori noi care să vină în echipă!
După finalul „Hercai”, fanii serialelor turcești vor putea urmări o nouă poveste: „Nehir”. Noul serial din grila Kanal D, în original „Baraj”, va putea fi vizionat cinci zile pe săptămână, de luni până vineri.
„Nehir” descrie povestea impresionantă a unei tinere care duce o luptă continuă pentru supraviețuire. Nehir Aksu, interpretată de actrița Biran Damla Yilmaz, a avut o copilarie extrem de dificilă. Abandonată de către părinți, încă din fragedă pruncie, s-a confruntat cu greutățile inerente vieții în orfelinat.
Ajunsă la adolescență, o cunoaste pe Zerrin (Sumru Yavrucuk), o femeie foarte inteligență care o ia pe frumoasa fată sub aripa ei protectoare, si o învață cum să supraviețuiască dar, cel mai , îi va fi un adevărat mentor în tainele înșelăciunii.
Sursa foto: Instagram