Homepage  / Știri

Helen Mirren: „Nu mă deranjează să fiu sexy”

Helen Mirren: „Nu mă deranjează să fiu sexy”

de Redactia Tvmania

Actriţa de 65 de ani nu s-a considerat niciodată frumoasă, dar ştie că a fost mereu dorită de reprezentanţii sexului opus, anunţă femalefirst.co.uk.

„Nu sunt frumoasă. Nu am fost niciodată frumoasă. Sexualitatea este ceva diferit. Nu mă deranjează să fiu sexy – dar în condiţiile mele. Mereu m-am simţit confortabilă cu sexualitatea mea”, a spus actriţa.

„Femeile nu-şi pierd sex-appeal-ul pe măsură ce îmbătrânesc, doar că se mută în altă arenă. Şi nu mă refer aici la sex-appeal în sensul clasic al cuvântului – acesta le rămâne rezervat tinerilor. Este un lucru greu de definit – o apreciere a vieţii, a înţelepciunii şi a altor lucruri, poate. Ar trebui să existe un cuvânt special pentru asta”.

Helen Mirren, care a apărut dezbrăcată în mai multe filme pe parcursul carierei, se mândreşte cu felul în care arată, însă crede că se pune prea mare accent pe aspectul fizic al femeilor.

„Îmi place să mă aranjez şi să arăt bine, dar se pune prea mare accent pe felul în care arată femeile, o presiune constantă pentru a fi frumoase. Nu vreau să iau parte la asta şi nici nu am nevoie. Este irelevant”, a mai spus Helen Mirren.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton