Homepage  / Știri / Televiziune

Helen Mirren este „The Queen” în filmul de vineri, la TVR 1

Helen Mirren este „The Queen” în filmul de vineri, la TVR 1

de Redactia Tvmania

Vineri, 25 septembrie, ora 21.10, la TVR 1, o vedem pe actriţa britanică Helen Mirren în rolul Reginei Elizabeth II, în filmul „Regina” (The Queen, 2006), rol care i-a adus primul Oscar din carieră şi Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă, precum şi multe alte premii.

 

La cei 75 de ani ai săi, Helen Mirren rămâne regina actoriei. Helen Mirren a fost numită în 2003, Dame Commander al Ordinului Imperiului Britanic pentru aportul său în domeniul cinematografiei şi teatrului. Şi, deşi a mărturisit că nu a fost neapărat educată în spirit monarhist, ba din contră, actriţa a purtat numeroase coroane de-a lungul cariei sale.

  

Este singura actriţă care a care a jucat atât rolul Reginei Elizabeth I (în Elizabeth I, 2005), cât şi pe cel al Reginei Elizabeth II (The Queen, 2006), dar a interpretat roluri de regină în nu mai puţin de şase filme: The Queen (2006), Elizabeth I (2005), The Prince of Egypt (1998), The Snow Queen (1995), The Madness of King George (1994) şi Caligula (1979). Pentru cele două producţii în care le portretizează pe Elizabeth I şi Elizabeth II a primit nu mai puţin de 29 de premii importante de film, toate cele mai importante din lume, precum şi alte trei nominalizări.

 

„Nu am plâns când am primit premiul Oscar pe scenă (pentru The Queen, 2006), dar am plâns când am fost aplaudată de cei care ajutau la căratul bagajelor pe Aeroportul Heathrow. Aveam Oscarul în geantă, aşa că l-am scos să îl arăt. Am fost cam neruşinată, dar ei au fost fost foarte fericiţi”, povesteşte actriţa pe care o vom vedea vineri, 25 septembrie, ora 21.10, la TVR 1 în rolul Reginei Elizabeth, chiar în multipremiata producţieThe Queen (Regatul Unit – SUA – Franţa 2006) regizată de Stephen Frears.

 

Englezoaica Helen Mirren se numără printre puţinele actriţe care au fost recompensate de-a lungul carierei cu premii Oscar, BAFTA, Critics’ Choice Award, Golden Globes şi SAG Award. De asemenea, Helen Mirren este una dintre cele trei actriţe (pe lângă Sigourney Weaver şi Joan Plowright) care au obţinut două Globuri de Aur în acelaşi an, în cazul său, pentru cele două roluri Elizabeth I şi Elizabeth II. Şi tot Helen Mirren deţine tripla coroană a actoriei, actriţa fiind câştigătoare a premiilor Oscar, Emmy şi Tony.

 

„Cam aşa se văd lucrurile din afară. Succesul meu a venit încet, dar constant. Am muncit în fiecare an de când am început să joc şi am câştigat numeroase premii înainte să iau Oscarul pentru Regina – The Queen (2006). Poate pentru că nu am fost niciodată interesată în marile producţii hollywoodiene şi am jucat doar în câteva în ultima vreme…” (Helen Mirren)

 

„Am nişte copii fabuloşi în familie şi am o familie!”

 

Nu regretă deloc că nu are copii – „Am nişte copii fabuloşi în familie şi am o familie!” (H.M.), ba chiar se declară fericită că a avut şi are parte de libertate, pe care o iubeşte mai mult. A jurat că nu se va mai căsători niciodată, dar regizorul şi producătorul de film Taylor Hackford i-a schimbat părerea şi a convins-o, astfel că englezoaica a acceptat şi, din 1997 încoace sunt căsătoriţi şi fericiţi, locuind atât în Los Angeles cât şi în Londra. „Motivul pentru care sunt cu Taylor după toţi aceşti ani (cei doi sunt împreună din 1986) este acela că mă sprijină mereu în munca mea, este mândru de mine şi alături de mine, chiar dacă nu întotdeauna iese totul perfect. Dacă nu întotdeauna obţin succesul, el îmi spune: F***’em, darling! Tu ai fost extraordinară”, iar eu cred la fel” (H.M.).

 

În ciuda numelui rusesc (actriţa s-a născut Illiana Lydia Petrovna Mironova) şi a faptului că a avut înaintaşi de origine rusă, Helen nu vorbeşte limba rusă, dar vorbeşte fluent franceza. Multipremiata actriţă s-a născut pe 26 iulie 1945 la Londra, fiind al doilea dintre cei trei copii ai lui Vasili Petrovich Mironov şi Kathleen Rogers, tatăl ei fiind rus, iar mama, englezoaică. Bunicul din partea tatălui, Pyotr Vassilievich Mironov, a fost un diplomat şi colonel rus foarte respectat, care a avut ca misiune negocierea unor afaceri de război în Londra. Tocmai de aceea, în timpul Revoluţiei din Rusia, s-a mutat cu toată familia în Marea Britanie. Tatăl său şi-a schimbat numele în Mirren în 1950. A fost violonist pentru multă vreme la Filarmonica din Londra şi înainte de a se alătura Ministerului Transporturilor, a fost şi taximetrist. Mama ei era fiica unui măcelar care furniza carne Reginei Victoria.

Helen Mirren a urmat cursurile Şcolii Catolice de fete Saint Bernard, unde şi-a început şi cariera de actriţă. A jucat în mai multe producţii de teatru în cadrul şcolii, pentru care a fost, încă de pe atunci, foarte apreciată. La vârsta de 18 ani a dat o audiţie pentru Teatrul Naţional pentru tineret şi a fost acceptată. Dar la insitenţele mamei ei, Helen a urmat şi un colegiu profesoral în Londra, numai pentru a avea şi o profesie stabilă. Dar drumul ei era deja stabilit…

 

Este doar o coincidenţă, dar abrevierea oficială pentru Her Majesty, pe care actriţa o intepretează cu succes, reprezintă chiar iniţialele numelui actriţei Helen Mirren.

Regina (THE QUEEN – Regatul Unit, SUA, Franţa, 2006) – se vede la TVR 1 vineri, 25 septembrie, ora 21.10.

Regia Stephen Frears

Cu: Helen Mirren, Michael Sheen, James Cromwell, Alex Jennings, Sylvia Syms

 

*Premiul Oscar 2007 pentru cea mai bună actriţă (Helen Mirren), plus alte 5 nominalizări – inclusiv pentru cel mai bun film

*Premiile Globul de Aur 2007 pentru cea mai bună actriţă şi cel mai bun scenariu (Peter Morgan)

*Premiile BAFTA 2007 pentru cea mai bună actriţă şi cel mai bun film

*Premiul pentru cea mai bună actriţă, premiul FIPRESCI şi premiul pentru scenariu – Festivalul de Film de la Veneţia 2006

 

31 august 1997: Diana, prinţesă de Wales, moare la Paris, într-un accident de maşină care şochează întreaga planetă. Iniţial, familia regală britanică tratează tragedia ca pe o problemă privată, în ciuda insistenţelor noului prim-ministru, Tony Blair, de a depăşi limitele protocolului standard pentru o situaţie excepţională. Sub presiunea uriaşă a publicului, care o deplânge pe „Prinţesa poporului”, şi a presei care critică vehement lipsa de reacţie publică a Reginei, se organizează funeralii oficiale, transmise în direct în toate colţurile lumii. Regina Elisabeta, educată în spiritul stoicismului şi al ideii că datoria unui monarh nu lasă loc pentru exprimarea sentimentelor personale, are revelaţia unei schimbări majore în convenţiile sociale, în timp ce încearcă să facă faţă situaţiei cu obişnuita ei demnitate.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton