Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Heidi Klum şi Seal: Vom depune actele de divorţ

de Redactia Tvmania

Heidi Klum şi Seal au confirmat, printr-un comunicat trimis publicaţiei People, că se despart şi vor începe curând procedurile necesare divorţului. Cei doi au fost căsătoriţi şapte ani, timp în care şi-au reînnoit jurămintele anual.

„Am decis să ne despărţim, cu toate că am trăit împreună şapte ani, timp în care ne-am iubit, am fost loiali şi fericiţi împreună”, au scris cele două vedete în comunicat.

„Am avut şi avem cel mai mare respect unul pentru celălalt şi continuăm să ne iubim foarte mult, dar ne-am îndepărtat. Procesul va fi unul în condiţii amicale, iar protejarea copiilor rămâne prioritatea noastră, în special în această perioadă de tranzit”, au continuat cei doi.

Topmodelul german şi cântăreţul Seal le-au mulţumit atât familiei, prietenilor, cât şi fanilor lor pentru cuvintele de încurajare primite.

Prietenii vorbesc de o relaţie tensionată

În ceea ce priveşte motivele divorţului, prietenii celor doi au declarat că în ultima perioadă au apărut mai multe neînţelegeri între Heidi şi Seal.

„Se iubesc foarte mult, dar au avut momente tensionate în ultima vreme”, a spus o sursă citată de Access Hollywood.

Alte surse, citate de site-ul tmz.com, pun divorţul pe seama celebrelor deja „diferenţe ireconciliabile” în interiorul cuplului. Se pare că Seal avea un comportament agresiv şi coleric, şi nu poate fi vorba de o a treia persoană apărută în viaţa lor.

Heidi Klum şi Seal s-au căsătorit în mai 2005 şi au împreună trei copii biologici, Henry, în vârstă de şase ani, Johan, în vârstă de cinci ani, şi Lou, în vârstă de doi ani. Fotomodelul mai are o fetiţă, Leni, dintr-o relaţie anterioară.

La sfârşitul anului trecut, Seal lăsa să se înţeleagă că şi-ar mai dori un copil, de această dată adoptat.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te