Homepage  / Vedete străine

Heidi Klum revine pe piața muzicală. Supermodelul a lansat o piesă nouă produsă de DJ Tiësto

Heidi Klum revine pe piața muzicală. Supermodelul a lansat o piesă nouă produsă de DJ Tiësto
10

de Cătălina Matei,

După ce în urmă cu doi ani lansa o piesă alături de Snoop Dogg, Heidi Klum revine în industria muzicală cu un nou proiect. Celebrul supermodel în vârstă de 50 de ani tocmai ce a lansat „Sunglasses At Night”, o piesă produsă de celebrul DJ Tiësto, care va răsuna, cu siguranță, în toate cluburile din lumea întreagă.

Fotomodel, actriță, producătoare și prezentatoare a unor formate TV celebre precum „America’s Got Talent” sau „Germany’s Next Topmodel”, Heidi Klum și-a făcut debutul muzical cu mulți ani în urmă. Mai precis, în 2006 când a lansat un colind de Crăciun – „Wonderland”.

Iar în 2022, a schimbat radical genul și a lansat o piesă cu celebrul rapper american Snoop Dogg. Este vorba despre „Chai Tea with Heidi”, un omagiu adus lui Rod Stewart și piesei lui „Baby Jane”.

Iar acum, la 50 de ani, Heidi Klum demonstrează încă o dată, alături de noua sa piesă, „Sunglasses At Night”, că întotdeauna are energia de a cânta și dansa.

Single-ul, lansat de Warner Music Central Europe, este și piesa principală pentru viitorul sezon al emisiunii „Germany’s Next Topmodel” și este produs de Tiësto. DJ-ul, producătorul de muzică și câștigătorul premiului Grammy din Olanda a adus o actualizare electronică și dansabilă piesei New Wave din 1983 a lui Corey Hart, ideală ca muzică de fundal pentru podium și pentru cei care doresc să danseze cu ochelarii de soare, în special noaptea.

heidi-klum-4Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

„Reflectam asupra acelui moment din mijlocul nopții, de la o petrecere, când stai treaz prea mult, machiajul îți alunecă, ești transpirat și cu privirea încrucișată, iar tot ce îți dorești sunt niște ochelari de soare”, spune Heidi Klum potrivit unui comunicat Global Records.

Această scenă m-a adus cu gândul la hit-ul iconic din anii ’80, Sunglasses at Night al lui Corey Hart. Sunt extrem de entuziasmată că am avut oportunitatea să remixez și să reînregistrez această piesă alături de eroul meu EDM, Tiësto. Ce onoare!~, a mai spus starul de origine germană.

 „Heidi este o prietenă minunată, așa că a fost natural să lucrăm împreună la această piesă! Ne-am distrat atunci când ne-a împărtășit ideea de a reinterpreta hitul original din anii ’80 și am vrut să o ajutăm cu producția! Ador cum a ieșit piesa și sunt extrem de entuziasmat pentru ea și această lansare„, a declarat Tiësto.

heidi-klumIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  8 / 10

Heidi Klum, cucerită de Ana-Maria Mărgean de la „Românii au talent”

Anul trecut, Ana-Maria Mărgean, fetița-ventriloc, cea care a câștigat „Românii au talent” de la Pro TV în 2021,  i-a cucerit definitiv pe americani, căci prestația ei din finala de la „America’s Got Talent: All Stars a fost uimitoare”.

Ana-Maria Mărgean a urcat atunci pe scenă alături de o păpușă, profesoara ei de canto, doamna Știe-Tot. Momentul româncei a fost aplaudat de jurați care s-au ridicat de pe scaune, iar Heidi Klum a declarat extaziată că numărul Anei a fost… „Perfect!”. De altfel, supermodelul a susținut-o pe românca noastră în toate momentele sale de pe scenă.

https://www.youtube.com/watch?v=m6gZ-_hWFMI&t=198s&ab_channel=America%27sGotTalent

Foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton