Heart of Stone se lansează pe Netflix pe 11 august.
Regizat de Tom Harper („Peaky Blinders”, „Aeronauții”) și scris de Greg Rucka („Vechea gardă”) și Allison Schroeder („Regatul de gheață II”), filmul o are în centru pe agenta Rachel Stone (Gal Gadot), membră a grupului ultrasecret Charter, format din spioni de elită. Descriși ca „cei mai bine pregătiți agenți, fără înclinații politice, prieteni sau viață personală, care lucrează împreună pentru a menține pacea într-o lume agitată”, ei au misiunea de-a obține cea mai puternică armă din lume, numită „Heart of Stone”.
O formă de inteligență artificială, aceasta poate estima potențialele amenințări globale și poate asigura neutralizarea acestora. Mark Breakspear, supervizor pentru efecte speciale la Netflix, a descris „inima” din film ca pe „o formă de inteligență artificială care poate face orice vrei tu să facă și devine imediat expertă în asta. Și este conectată la un computer cuantic, care procesează mult mai repede decât un computer obișnuit”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Rivala lui Bond și Ethan Hunt
După ce a jucat-o pe Femeia Fantastică, dar și pe hoața stilată din „Red Notice”, Gal Gadot (care produce filmul, alături de soțul ei, Jaron Varsano) a ținut morțiș ca Rachel Stone, eroina ei de aici, să fie mai bine motivată.
„A fost foarte important pentru mine ca Rachel să fie un personaj care poate lupta eficient, dar am vrut, de asemenea, să-și poată folosi creierul, intuiția și emoțiile”, a declarat ea despre eroina pe care a descris-o ca fiind „dependentă de adrenalină”. „Ceea ce face ea nu este doar să fugă și să tragă cu arma, ci se gândește la situațiile pe care le creează și la modul în care acțiunile ei afectează alți oameni. Rolurile pe care mi le aleg demonstrează că femeile pot fi frumoase și puternice și că toate aceste calități nu se exclud reciproc”.
În decembrie 2020, Gal Gadot a semnat contractul pentru filmul de față, planificat ca începutul unei francize similare cu celebra serie „Misiune: Imposibilă”. Aici, actrița sare cu parașuta în prăpastie și este implicată în numeroase coregrafii de luptă. Alături de ea îi vedem pe Jamie Dornan în rolul agentului Parker, de la MI6, pe vedeta bollywoodiană Alia Bhatt (care debutează aici într-un film american) în rolul hackerului Keya Dhawan, care vânează și ea arma, dar și pe Sophie Okonedo („Moarte pe Nil”), Matthias Schweighöfer („Oppenheimer”), Jing Lusi („Om vs. albină”) și Paul Ready („Situl”). Filmările au început în ianuarie 2022, au avut loc în Tirol, la Londra, Reykjavík și Lisabona și s-au încheiat în iulie 2022.
Rachel Stone, total diferită de Gal Gadot
Regizorul Tom Harper a considerat proiectul o gură de aer proaspăt în cadrul genului. „Când am citit pentru prima dată scenariul, mi-a plăcut faptul că Rachel Stone nu salvează lumea de una singură. Nu vezi prea des așa ceva în filmele de acest tip. De regulă, există un singur personaj care, ca un fel de zeu și în ciuda șanselor aproape inexistente, este nevoit să salveze singur lumea. În cazul nostru, situația este puțin diferită, iar abordarea este mai firească, lucru care m-a atras”, a spus cineastul.
Rolul de agentă sub acoperire căreia îi este interzis să aibă relații și legături personale i-a oferit lui Gal Gadot oportunitatea de a întruchipa un personaj foarte diferit de ea însăși. Chiar soțul actriței, Jaron Varsano, care a produs filmul alături de ea, a povestit: „Pentru că Gal este o persoană atât de plăcută, rolul a fost o adevărată provocare pentru ea. Gal este plină de căldură și compasiune și este adorabilă. Faptul că a fost nevoită să fie rezervată a fost grozav, pentru că, atunci când, în sfârșit, personajul își permite să se deschidă, toate acestea ies la suprafață într-o manieră copleșitoare”.
„Începi să ții cu ea din prima clipă”
La rândul său, producătorul David Ellison spune că maniera „inovatoare” în care actrița a întruchipat-o pe Diana în „Femeia Fantastică” „a inspirat publicul din întreaga lume”. „Gal are ceva unic și intangibil, care îi permite să creeze o conexiune cu publicul ca nimeni altcineva. Începi să ții cu ea din prima clipă în care o vezi pe ecran. Colaborarea cu Gal a fost un adevărat privilegiu și a fost minunat să urmăresc cum înfruntă provocările de ordin fizic și emoțional pentru a crea acest personaj. Abia aștept ca publicul să o cunoască pe Rachel Stone”, a mai spus el.
Sursa foto: Netflix
Citește și: