; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Hazal Kaya

Hazal Kaya (“Feriha”): “Nu sunt o persoană emotivă!”

07 May 2014

La cei 24 de ani ai săi, Hazal Kaya (n.r. – Feriha, din serialul cu acelaşi nume de la Kanal D) a interpretat roluri care au mişcat inimile telespectatorilor din lumea întreagă.

Hazal Kaya

Chiar dacă reuseşte să-şi copleşească fanii cu emoţii puternice, prin personajele sale, Hazal spune că, atunci când vine vorba de propriile-i emoţii, ştie să şi le gestioneze.

Nu sunt o persoană emotivă! Îmi aleg rolurile după ce citesc scenariul în întregime şi dacă acesta mă impresionază, accept! Am interpretat roluri care au stârnit compasiunea publicului, aşa cum este sensibila Feriha, însă ea este, de fapt, foarte puternică, ambiţioasă, cu o voinţă de fier. Sunt convinsă că pot interpreta la fel de bine un personaj dur, aşa cum interpretez unul sensibil. Îmi doresc să fiu o actriţă desăvârşită şi, fie că joc un rol principal sau secundar, toate sunt foarte importante pentru mine. Munca mea este foarte frumoasă, foarte plăcută şi mereu am mers pe ideea că important este ca, în viaţă, să îţi placă ceea ce faci', mărturiseşte Hazal Kaya.

Pe Hazal Kaya o puteţi urmări în serialul Feriha', interpretând rolul principal feminin, în fiecare luni şi marţi, de la ora 20:00, la Kanal D.

Citeşte şi:

Hazal Kaya (Feriha'): În Europa şi în America toţi îmi spun Leyla'

Hazal Kaya, din Feriha', nu-şi poate stăpâni gelozia

Hazal Kaya (Feriha') visează să joace cu Marion Cotillard

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare