Homepage  / Televiziune

Happy Café revine pe micile ecrane. Când are loc premiera noului sezon

Happy Café revine pe micile ecrane. Când are loc premiera noului sezon
8

de Redactia Tvmania,

Începând din 2 septembrie, Happy Café revine la Happy cu un nou sezon, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17:30. Cristina Ciobănaşu, Ruxandra Luca şi Vlad Gherman le vor aduce zilnic telespectatorilor poveşti captivante şi informaţii utile, secrete, trucuri şi idei pentru o stare de bine, recomandări de teatru şi film, dar şi interviuri cu vedete şi specialişti în diverse domenii.

Happy Café revine cu un nou sezon

„Noul sezon Happy Café se reintoarce de la ora de vară la cea de toamnă, adică ne întâlnim de luni până vineri, de la 17.30, să găsim inspiraţie în povestile celor ce ne calcă pragul. Savurăm o cafea împreună cu invitaţii nostri care ne incântă, dar ne și emoționează cu poveștile lor de viață, primim sfaturi de la specialisti pe diverse teme, urmărim cu entuziasm care sunt evenimentele din spatele camerelor pe platourile de filmare ale serialelor de pe Antena 1 pe care le îndrăgiti, iar vinerea aflăm cu ce filme, spectacole de teatru sau activități ne putem bucura zilele de weekend. Vă așteptăm cu bucurie în faţa micilor ecrane, începand cu 2 septembrie!”, dezvăluie Cristina Ciobănaşu.

Andreea Ibacka a plecat de la Happy Channel. Cine prezintă acum „Happy Café” împreună cu Vlad Gherman și Cristina Ciobănaşu (7)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Ruxandra Luca mai spune: „Abia aștept să vedeți toate surprizele pe care le-am pregătit în noul sezon Happy Café. Atât vă zic, segmentul meu din emisiune vine cu o mulţime de surprize. Sunt invitați pe care îi veți asculta cu sufletul la gură, cu multe momente “aha”, dar vă las pe voi să descoperiți asta, nu-i musai să mă credeți pe cuvânt ”.

Vlad Gherman promite telespectatorilor multe surprize

La rândul lui, Vlad Gherman dezvăluie: „Noul sezon Happy Café este mai happy ca oricând! Suntem în aceeaşi formulă, fericiţi să aducem la suprafaţă noi rubrici, noi subiecte pe care nu le am atins până acum în emisiunea noastră şi foarte multe surprize. Începând din acest sezon, împreună cu vedete de gen masculin, voi discuta pe diverse teme, care să reflecte diferenţa dintre felul în care văd femeile şi bărbaţii anumite lucruri. Doar un mic exemplu, ca să vă daţi seama la ce mă refer, am abordat cu unul dintre invitaţii mei celebra întrebare: „Ce ai? Ce s-a întâmplat?”, aparent inofensivă, dar care de fapt ascunde multe alte lucruri! Vă aşteptăm alături de noi, din 2 septembrie, de luni până vineri, de la ora 17.30, la Happy!”.

Sursă foto: Happy Channel – Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton