Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Handbal masculin: Naționala României, favorită în turneul de calificare pentru CM 2023, transmis de TVR 1 și TVR 2

de Redactia Tvmania

Meciurile din cadrul turneului de calificare pentru Campionatul Mondial de Handbal Masculin 2023 se desfășoară pe 7, 8 și 9 ianuarie 2022, la Cluj – Napoca şi sunt în direct la TVR 1 şi TVR 2. Mai jos, programul transmisiunilor.

Şi la început de an suntem alături de sportivii noştri în întrecerile de calificare pentru competiţii europene sau mondiale. În prima săptămână de ianuarie, TVR 1 şi TVR 2 vor transmite în direct toate cele şase partide ale turneului de calificare pentru CM 2023, susţinute de Naţionala de handbal masculin a României şi de reprezentativele Israelului, Ciprului şi Republicii Moldova.

De 11 ani aşteaptă Naţionala de handbal masculin a României să revină la un campionat mondial. Tricolorii pornesc vineri, 7 ianuarie, în direct la TVR 1, la un nou drum, cu spaniolul Xavier Pascual pe banca tehnică, aflat la al doilea mandat ca selecţioner al României. La Cluj-Napoca, în Sala Sporturilor Horia Demian, echipa reprezentativă de handbal masculin a României întâlneşte naţionalele din Israel, Cipru şi Moldova, în primul tur de calificare.

Primele două echipe din această grupă se califică în play-off, care se va disputa în luna martie a acestui an.

„Chiar dacă are câteva absenţe importante – Mihai Popescu, Andrei Nicuşor Negru şi Octavian Bizău, România porneşte ca favorită în această grupă, mai ales că joacă acasă, iar Liga Zimbrilor, aflată pe locul 10 în Europa, din care provin 23 din cei 25 de handbalişti selecţionaţi, este mult mai puternică faţă de întrecerile interne ale adversarelor noastre. Îmbolnăvirile de Covid-19 rămân însă principalul hop pentru cele 4 formaţii. Israelul, aflat în turneu în Macedonia, a anunţat federaţia continentală ca are 3 cazuri pozitive în rândul jucătorilor săi. Şi echipa Ciprului a confirmat câteva cazuri de Covid şi există posibilitatea să nu se prezinte la turneu”, ne informează jurnalistul TVR Dragoş Cojocaru, cel care comentează meciurile de handbal la TVR alături de Dragoş Bocănaciu.

Partidele vor putea fi urmărite în direct la TVR 1 şi TVR 2 după următorul program:

Credit foto: Federaţia Română de Handbal

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te