Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Halit Ergenç, despre relația sa cu Bergüzar Korel: “Puțin respect, vă rog!”

de Redactia Tvmania

Halit Ergenç (47 de ani) și Bergüzar Korel (35 de ani), protagoniștii serialului “Patria mea ești tu!”, difuzat de miercuri până vineri, de la ora 20.00, de Kanal D, formează un cuplu puternic de mai mulți ani. Chiar și așa, presa din Turcia a speculat că o ruptură s-ar fi produs între ei, dar și că Bergüzar s-ar face vinovată de despărțirea lui Halit de fosta sa soție, Gizem Soysaldı. Halit Ergenç a ținut să explice fanilor sai, printr-un mesaj postat pe contul său de Instagram, cum au stat de fapt lucrurile, la începuturile relației, precizând că Bergüzar este iubirea vieții lui.  

 

 “Acum câțiva ani, la începutul relației noastre, când toată lumea ne urmărea și ne agasa, am spus totul, cum a început relația dintre mine și Bergüzar. Am vorbit despre ceea ce ni se întâmpla. Constat că astăzi, după atâția ani, există persoane care critică nefondat și mă refer în special la ceea ce se spune despre Bergüzar. Acest lucru mă duce cu gândul la faptul că nu am știut poate, atunci, să explic cum trebuie. Ea nu are nici o legătură cu eșecul primei mele căsnicii. Legătura noastră, a mea cu Bergüzar, a început după despărțirea în termeni legali de Gizem. Relația mea cu Bergüzar se bazează pe iubire și sacrificiu, am știut încă de la început că asemenea critici vor exista. Nu este etic să afirmi ceva bazându-te pe zvonuri de tipul: „ar fi făcut”, „am auzit că”. Gândiţi-vă că persoanele despre care aţi răspândit zvonuri au familii şi copii. Puţin respect, vă rog!”, a spus Halit.

 

Halit Ergenç şi Bergüzar Korel s-au îndrăgostit la filmările serialului „1001 de nopţi” (care a avut premiera în Turcia în 2006). La vremea aceea, Bergüzar era implicată într-o altă relaţie, iar Halit era căsătorit cu Gizem Soysaldı. Halit şi Bergüzar şi-au unit destinele în 2009, iar un an mai târziu au devenit părinţii unui băieţel. Vara aceasta, Bergüzar şi Halit au luat o pauză de la proiectele profesionale şi, împreună cu fiul lor, Ali (7 ani), s-au relaxat pe litoralul turcesc, la un resort de lux, după care au fost în Africa.

Serialul „Patria mea eşti tu” ni i-a redus pe micile ecrane pe cei doi, soţ şi soţie în viaţa reală, care, în 2008, ne-au vrăjit cu rolurile din „1001 de nopţi”.

Primul sezon al serialului “Patria mea ești tu!” a avut 31 de episoade şi s-a terminat pe 8 iunie în Turcia, cel de-al doilea urmând să înceapă toamna aceasta. Data începerii nu a fost anunţată, însă Halit şi Bergüzar apar împreună în clipul de promovare a grilei de toamnă a postului Kanal D turcesc.

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te