Formaţia maghiară ETO Györ stă din nou între handbalistele de la Oltchim Rm. Vâlcea şi finala Ligii Campionilor. Acum doi ani, româncele s-au calificat, însă acum Györ pare şi mai puternică
Pe 18 aprilie 2010, Oltchim a devenit doar a doua echipă românească de handbal feminin care ajunge până în ultimul act al competiţiei-regină din Europa, la 24 de ani de la performanţa Ştiinţei Bacău. Ca să ajungă până acolo, vâlcencele au eliminat Györ-ul în semifinale, câştigând acasă cu 24 – 20 după un egal, 25 – 25, în Ungaria, însă au fost dovedite de danezele de la Viborg în finală.
Echipa antrenată de Radu Voina s-a întărit cu jucătoare precum ucraineanca Julia Managarova, turcoaica Yeliz Özel şi muntenegreanca Marija Jovanovici, toate esenţiale în acest sezon, însă ultima, adusă pentru a umple golul lăsat de accidentarea Cristinei Neagu, are şi ea probleme cu umărul şi e incertă pentru ambele manşe ale semifinalelor.
De partea cealaltă, echipa maghiară a făcut investiţii masive şi a adus mai multe jucătoare de top, printre care norvegiencele Katrine Lunde Haraldsen şi Heidi Loke. CV-ul lor e grăitor – prima e probabil cel mai bun portar al momentului, în vreme ce Loke a fost aleasă cea mai bună handbalistă a anului 2011. Mai mult, Györ l-a recrutat şi pe antrenorul Karl Erik Bohn, conaţionalul celor două jucătoare, care a câştigat Liga Campionilor anul trecut cu Larvik. Aceasta e, de altfel, una dintre celelalte două echipe rămase în cursa pentru trofeu, disputând semifinala în compania muntenegrencelor de la ŽRK Budućnost.