Homepage  / Vedete străine

Gwyneth Paltrow, dată în judecată pentru că ar fi lovit grav un bărbat în timp ce schia. Procesul este în plină desfășurare

Gwyneth Paltrow, dată în judecată pentru că ar fi lovit grav un bărbat în timp ce schia. Procesul este în plină desfășurare

de Roxana Mirea,

Procesul lui Gwyneth Paltrow este oficial în desfășurare. Actrița a fost dată în judecată în 2019 de un bărbat pe nume Terry Sanderson, care susține că a suferit răni semnificative în 2016, după ce Paltrow l-ar fi lovit în timp ce schia, într-o stațiune din Park City, Utah.

Procesul a început marți, 21 martie, în Park City, unde Paltrow a intentat un contraproces împotriva lui Sanderson și cere daune simbolice de 1 dolar, plus onorariile avocaților. Se așteaptă ca procesul să dureze două săptămâni și este transmis în direct.

Începe procesul în care este implicată Gwyneth Paltrow

Actrița Gwyneth Paltrow a fost acuzată că a fugit de la locul unei coliziuni cu schiurile după ce ar fi intrat în plin într-un medic pensionar care a suferit răni grave în urma accidentului. Paltrow susține că ea a fost cea lovită din spate de un schior, suferind răni minore, în timp ce Terry Sanderson, în vârstă de 76 de ani, un optometrist pensionar, susține că Paltrow a fost cea care s-a izbit de el într-o „lovitură cu tot corpul” în timp ce schia pe pârtiile din Park City, Utah.

El spune că vedeta de cinema s-a izbit de el cu o asemenea forță încât a rămas cu „leziuni cerebrale traumatice permanente, patru coaste rupte, durere, suferință, pierderea plăcerii de a trăi, stres emoțional și desfigurare„, potrivit Law & Crime.

Procesul va decide cine este responsabil pentru daune, care au început de la 3,1 milioane de dolari, dar care au fost reduse la 300.000 de dolari pentru Paltrow. Aceasta cere un singur dolar drept despăgubiri și să îi fie acoperite cheltuielile de judecată.

Soțul lui Paltrow, Brad Falchuk, și copiii ei – fiica de 18 ani, Apple, și fiul de 16 ani, Moses – sunt așteptați să depună mărturie, a declarat marți avocatul ei în timpul declarațiilor de deschidere.

Martorul Craig Ramon a declarat marți că actrița a plecat la „trei-patru” minute după coliziune și nu s-a oferit să îl ajute pe Sanderson, care se pare că era cu fața în jos în zăpadă și inconștient.

Copiii lui Gwyneth Paltrow vor depunde mărturie

Apărarea a susținut marți, în timpul pledoariilor de deschidere, că Sanderson i-a trimis un link fiicei sale în ziua accidentului. „Tată, nu pot să cred cât de ghinionist și nebunesc este totul … Mă bucur atât de mult că ești bine”, a spus fiica sa, potrivit independent.co.uk.

Avocații lui Terry Sanderson nu au abordat presupusa înregistrare. Apărarea a instruit juriul „să nu-i pară rău pentru” domnul Sanderson. În încercarea de a submina cererea reclamantului, avocații lui Gwyneth Paltrow au susținut că Sanderson a călătorit în peste zece țări de la accidentul de schi din 2016.

Apărarea a susținut că Terry Sanderson a exagerat gradul leziunilor sale, adăugând că presupusele leziuni cerebrale pe care le-a suferit au fost de fapt rezultatul îmbătrânirii și al unor leziuni cerebrale preexistente.

Partea de poveste a lui Terry Sanderson

Incidentul a avut loc pe pârtiile de pe muntele Flagstaff, parte a stațiunii Deer Valley Resort de lângă Park City, Utah, pe 26 februarie 2016, când Paltrow și Terry Sanderson s-au ciocnit pe un traseu pentru începători cunoscut sub numele de Bandana Run.

Ulterior, Sanderson a depus o cerere de despăgubiri în ianuarie 2019 și cere 300.000 de dolari drept compensație pentru rănile suferite, ceea ce a determinat-o pe Paltrow să depună un contraproces în care cere un dolar simbolic în cazul în care va câștiga și să îi fie acoperite cheltuielile de judecată.

Sanderson insistă că starul de cinema s-a izbit de el pe pârtie după ce a coborât în viteză, potrivit Court TV.  În plângerea sa, reclamantul susține că Paltrow „s-a ridicat, s-a întors și a plecat cu schiurile”, lăsându-l „amețit, întins în zăpadă, grav rănit„, fără să cheme ajutoare.

Partea de poveste a lui Gwyneth Paltrow

În plângerea sa, actrița în vârstă de 50 de ani spune în documentele legale că Sanderson „recunoaște că nu-și amintește ce s-a întâmplat” și că „doamna Paltrow își amintește foarte clar ce s-a întâmplat„. În aceste documente, Paltrow spune că se bucura de schi alături de familia ei în vacanță, când Sanderson, „care se afla mai sus de doamna Paltrow, a intrat în spatele ei”, potrivit ET.

Paltrow susține că „a suferit o lovitură în plin” și că „era supărată” pe Sanderson și a spus acest lucru. Ea susține că Sanderson „și-a cerut scuze” și că a fost zdruncinată și supărată și a renunțat la schi pe ziua respectivă, chiar dacă era încă dimineață.

Ea a adăugat că, „deoarece rănile sale au fost relativ minore, solicită despăgubiri în valoare de 1 dolar pentru daunele economice și neeconomice cauzate de aceste leziuni, la care se adaugă costurile și onorariile avocaților pentru apărarea acestei reclamații nefondate”.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton