Homepage  / Articole

Gwyneth Paltrow a suferit de depresie post-natală

Gwyneth Paltrow a suferit de depresie post-natală

de Redactia Tvmania

Gwyneth Paltrow a declarat într-o emisiune televizată din Statele Unite, „The Conversation With Amanda de Cadenet”, că nu ar fi descoperit niciodată că suferă de depresie post-natală fără ajutorul soțului ei. Chris Martin, scrie dailymail.co.uk, a fost cel care a convins-o pe Gwyneth că asta e problema pentru care nu poate comunica cu fiul ei.

Problemele au început după nașterea celui de-al doilea copil al cuplului, în aprilie 2006. Când depresia pusese deja stăpânire pe soția lui, solistul trupei Coldplay a decis că trebuie să ia măsuri.

„Nu puteam comunica cu fiul meu în același mod în care se întâmplase cu fiica mea (Apple, 7 ani). Nu puteam comunica cu nimeni. Mă simțeam ca un zombie”, a povestit actrița.

Gwyneth Paltrow a mărturisit că nu și-a putut da seama ce era în neregulă în lipsa unui specialist, însă înainte de toate, discuția cu Chris a ajutat-o enorm.

„Soțul meu mi-a spus că ceva este în neregulă. Mi-a spus că el crede că sufăr de depresie post-natală. Eu am fost ofensată și nu am recunoscut”, a spus Gwyneth.

Actrița câștigătoare a premiului Oscar a mai spus că, în timp ce căuta simptomele bolii, și-a dat seama că într-adevăr suferea de depresie.

Gwyneth e o mamă bună pentru Apple și Moses

Deși inițial a crezut că nu știe să fie o mamă bună, Gwyneth a realizat repede că nu se poate pune problema de așa ceva.

„Nu înțeleg de ce mamele judecă alte mame dacă nu își hrănesc copiii la sân sau dacă nu fac altceva”, a spus actrița, care și-ar dori ca mamele să fie un sprijin una pentru alta.

Gwyneth Paltrow (39 de ani) – care are doi copii, Apple (8 ani) şi Moses (6 ani) cu cântăreţul Chris Martin (35 de ani) – a spus:

„Îmi place să fiu mamă, să stau acasă şi să am grijă de copiii mei. Îmi place să duc copiii la şcoală, să le gătesc şi să ne petrecem mult timp împreună. Este o viaţă care mă face să mă simt împlinită”.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton