VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Grupul Editorial ART anunță multe noutăți pentru primăvara aceasta, titluri deja apărute și aflate în drum spre cititori sau cărți pregătite de tipar și numai bune de citit la firul ierbii.
Cu mare bucurie vă prezentăm o serie foarte dragă nouă: cărți ilustrate scrise de autori români – Alex Moldovan, Raluca Poenaru și Lavinia Braniște – pentru copii sub 7 ani, publicate de editura Vlad și Cartea cu Genius. La editura Arthur, cele mai multe dintre colecții se îmbogățesc cu titluri noi, iar în colecția Arthur retro se adaugă texte clasice de George Topîrceanu și Elena Farago.
Literatura pentru adolescenți este pe val primăvara aceasta, cu multe noutăți Youngart care vor ajunge direct în TBR-ul tinerilor cititori, iar imprintul Grafic lansează două serii de bandă desenată care au făcut istorie.
La editura ART continuă seriile de autor cu noi volume semnate William Faulkner, Margaret Atwood, Roald Dahl, Kurt Vonnegut, dar vă anunțăm și apariția excepțională a unei ediții aniversare ilustrate a clasicului Frankenstein de Mary Shelley.
Fanii Paladin nu vor fi dezamăgiți. În această primăvară, foarte multe dintre serii își vor afla continuarea, fie că vorbim de autori SF (Isaac Asimov, Larry Niven, Richard Morgan, Brian Aldiss) sau Fantasy (Gene Wolfe).
Toate detaliile despre noile apariții și campaniile de precomenzi, cu 20% reducere, le găsiți pe site-urile Grupului Editorial ART. Lecturi frumoase și zile cu mult soare vă dorim!
NOUTĂȚILE GRUPULUI EDITORIAL ART
EDITURA VLAD ȘI CARTEA CU GENIUS // cărți ilustrate (0-7 ani)
- Băiețelul care se putea mușca de nas, Alex Moldovan, ilustrații de Irina Georgescu (categorie de vârstă 4 ani +)
- Plufii, Raluca Poenaru, ilustrații de Diana Barbu (categorie de vârstă 4 ani+)
- Anatol și Gregor la aeroport, Lavinia Braniște, ilustrații Oana Ispir (categorie de vârstă 4 ani+)
- Cei trei purcei, David Wiesner, traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu (categorie de vârstă 2 ani+)
- Înăuntru-afarei tale. Totul despre corpul uman, Tish Rabe, Ilustrații de Aristides Ruiz, traducere de Florin Bican (categorie de vârstă 4 ani +)
EDITURA ARTHUR // literatură pentru copii
- Însemnările unei puștoaice 12. Povestirile unei catastrofe amoroase NU CHIAR atât de secrete, Rachel Renée Russell, traducere din limba engleză de Irina Ornea
- Jurnalul unui puști 13. Dezghețul, Jeff Kinney, traducere din limba engleză de Ioana Vâlcu
- Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry, cu ilustrații de Dan Ungureanu, traducere din limba franceză de Ioana Pârvulescu
- O istorie secretă a Țării Vampirilor #1. Cartea Pricoliciului, Adina Popescu, ilustraţii de Amalia Dulhan
- Strada Zambila, Fanny Chartres, traducere din franceză de Ana Antonescu, colecția Smart Blue
- Minți geniale, Gordon Korman, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, colecția Red Adventure
- Noaptea despărțirii, Jennifer A. Nielsen, traducere din engleză de Alexandru Macovei, colecția Violet History
- Școala pentru Bine și Rău, Soman Chainani, ilustrații de Iacopo Bruno, traducere din engleză de Ioana Vîlcu, colecția Orange Fantasy
- Departe de Chicago, Richard Peck, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, colecția Red Adventure
- Scârții, Tom Fletcher, ilustrații de Shane Devries, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, colecția Red Adventure
- Orașul Ember. Prima carte a Focului Stins, Jeanne DuPrau, traducere din limba engleză de Dan Sociu, colecția Red Adventure
ARTHUR RETRO
- Căței bogați, căței săraci, Lydia Ugolini, ilustrații de Mircea Pop, traducere din limba italiană de Adriana Lăzărescu
- Rapsodii de toamnă, de George Topîrceanu, ilustrații de Ethel Lucaci Băiaş
- Cățelușul schiop, de Elena Farago, ilustrații de Ethel Lucaci Băiaș
- Bertoldo și Bertoldino. Poveste populară italiană, repovestire de Adriana Lăzărescu, ilustrații de Silviu Băiaș
- Baronul Münchhausen, Gottfried August Bürger, ilustrații de Eugen Taru, traducere de Ion Marin Sadoveanu
EDITURA YOUNGART // literatură pentru adolescenți
- Mormintele din Atuan, Ursula K. Le Guin, traducere din limba engleză de Maria Ioniță (categorie de vârstă 14 ani+)
- Cum să te porți într-o familie mare, Camille Bordas, traducere din limba engleză de Ioana Filat (categorie de vârstă 16 ani+)
- Fetele din castel, Dodie Smith, traducere din limba engleză și note de Laura Ciobanu, colecția Young retro (categorie de vârstă 14 ani+)
- În Brooklyn crește un copac, Betty Smith, traducere din limba engleză și note de Alexandra Columban, colecția Young retro (categorie de vârstă 12 ani+)
- Un cuvânt din șapte litere, Kim Slater, traducere din limba engleză de Mădălina Ivoniciu (categorie de vârstă 12 ani+)
EDITURA ART // ficțiune, teorie literară, literatură clasică
- Frankenstein, Mary Shelley, Ediție aniversară cu ilustrații de David Plunkert, traducere din limba engleză de Adriana Călinescu, colecția Clasici ilustrați
- Cântecul lui Solomon, Toni Morrison, cu un cuvânt-înainte al autoarei, traducere din limba engleză şi note de Irina Negrea, colecția Cărți cult
- Sistemul periodic, Primo Levi, traducere din limba italiană de Vlad Russo, colecția Cărți cult
- Emigranții, W.G. Sebald, traducere din limba germană de Alexandru Al. Șahighian, colecția Desenul din covor
- Martor mi-e Dumnezeu, Makis Tsitas, traducere din limba greacă și note de Claudiu Sfirschi-Lăudat, colecția Desenul din covor
- Absalom, Absalom, William Faulkner, traducere din limba engleză de Mircea Ivănescu, serie de autor William Faulkner
- Inima cedează ultima, Margaret Atwood, traducere din limba engleză de Irina Negrea, serie de autor Margaret Atwood
- Mama Noapte, Kurt Vonnegut, traducere din limba engleză de Rodica Mihăilă, Serie de autor Kurt Vonnegut
- Micul dejun al campionilor, Kurt Vonnegut, traducere din limba engleză și note de Carmen Paţac, cu desenele autorului, serie de autor Kurt Vonnegut
- Țoc, țoc, Roald Dahl, traducere din limba engleză de Roxana Tocilescu, serie de autor Roald Dahl (categorie de vârstă: 16 ani+)
- Mici momente de iubire, Catana Comics, traducere din limba engleză de Ioana Tudor
- Z, orașul pierdut. Povestea amazoniană a unei obsesii fatale, David Grann, traducere din limba engleză de Ioana Miruna Voiculescu, colecția Sapiens
EDITURA GRAFIC // romane grafice și bandă desenată
- Integrala PEANUTS. Volumul 1, 1950-1952, Charles M. Schulz, traducere din limba engleză de Alina-Nicoleta Ioan, introducere de Garrison Keillor
- Fuga din Boneville, Jeff Smith, traducere din limba engleză de Ioana Tudose, colecția miniGrafic
- Marele Nate. Un puști genial, Lincoln Peirce, traducere din limba engleză de Teodora Terciu, colecția miniGrafic
EDITURA PALADIN // cărți SF, fantasy, crime & noir
- Cuvinte despre Lumină (#1). Câmpiile Sfărâmate, Brandon Sanderson, traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea, colecția Fantasy Masters
- Trădătoarea Baru Cormoran, Seth Dickinson, traducere din engleză de Loredana Frățilă-Cristescu, colecția Fantasy
- Inginerii Lumii Inelare, Larry Niven, traducere din limba engleză de Mihai Bădescu, colecția Science Fiction
- Roboții din Lumea Zorilor, Isaac Asimov, traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi, colecția Science Fiction
- Giganții adormiți, Sylvain Neuvel, traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi, colecția Science Fiction
- Portalul îngerilor, Richard Morgan, traducere din limba engleză de Petru Iamandi, colecția Science Fiction
- Vara, Brian Aldiss, traducere din limba engleză de Ștefan și Cristina Ghidoveanu, colecția Science Fiction
- Nouă prinți din Amber, Roger Zelazny, traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară, colecția Fantasy
- Vrăjitorul, Gene Wolfe, traducere din limba engleză de Dan Doboș, colecția Fantasy
- Ultima zăpadă, Allen Eskens, traducere din limba engleză de Ana-Veronica Mircea, colecția Crime Masters
- Black out, John Lawton, traducere din limba engleză de Iulia Dromereschi, colecția Noir Masters