Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale româneşti

Groapa, episodul din 30 septembrie 2023. Sasha și Alma nu mai au liniște și iau decizii pentru viitor

de Andra Stana,

Un nou episod din serialul „Groapa” este difuzat sâmbătă, 30 septembrie 2023, la Pro TV. Familia Vlahu, insecurități și semne de întrebare pentru familia Vlahu: „Nu mai suntem în siguranță. Nici aici, nici la București”. Iată ce se întâmplâ în noul episod din „Groapa”.

Ce se întâmplă în serialul „Groapa” – 30 septembrie 2023 

Fuga. Neîncrederea. Teama de a fi rănit, deși simți că ești aproape de brațele care îți oferă cea mai mare iubire pe care ai simțit-o vreodată. Sentimente contradictorii care te fac să te blochezi, să nu mai vezi raționalul, să uiți că aveai cândva argumente pentru orice. O viață care te-a ajuns din urmă și care te acaparează cu fiecare clipă și gând. Sasha și Alma nu mai au liniște, e momentul să ia decizii pentru viitor… pentru că e tot mai clar că familia e totul! Un nou episod din „Groapa” poate fi văzut mâine seară, de la ora 20:00, pe PRO TV.

Ai încredere în mine? Zi DA”, o întrebare aparent ușoară, dar atât de grea când i-ai oferit toate visurile tale unui om, iar el a fugit cu ele în toiul nopții. Va găsi oare Alma puterea de a îi fi iar loială lui Sasha? Sau va fi speriată de ceea ce va descoperi în casa familiei Vlahu, acolo unde pare că teama a fost mereu un element comun. ”Și mie mi-a fost frică la început, știu cum e”, va declara Mari.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

„Tu trebuie să fii capul familiei, nu frate-tu”

Ce este nou este insecuritatea, pe care Sasha i-o va sublinia mamei lui, Zina: ”Nu mai suntem în siguranță. Nici aici, nici la București”.

Tu trebuie să fii capul familiei, nu frate-tu”, cam așa va suna sfatul oferit de Manuela soțului ei, Vali, când va realiza că Sasha este un adevărat pericol pentru statutul lor în casa Vlahu. Mai are, însă, prințișorul puterea să lupte, după ce și-a pierdut deja un frate și și-a văzut tatăl căzând la pământ?

Mai departe de casa familiei Vlahu, este Franco. Cel care a crezut că a câștigat puterea, dar care a înțeles că i se pregătesc mari surprize de către Sasha. Să fie războiul abia la început sau să facă apariția Shogunului o schimbare esențială în această confruntare?

E vremea să revenim în locul în care familia e la putere, în care legăturile de sânge pot schimba prezentul și în care niciun fel de alianță nu mai este în siguranță. Mâine, de la ora 20:00, pe PRO TV, toți cei de acasă vor putea urmări cel de-al treilea episod al super producției GROAPA! Cei curioși, îl pot urmări deja în avans pe VOYO.

Sursa foto: Pro TV

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te