Modifica setarile cookie
Homepage  / Galerie foto

Noua grilă Discovery: ce documentare au premiera toamna asta

de Redactia Tvmania

Grila de toamnă Discovery Channel, lansată sub conceptul „Nu înceta să fii curios!”, îi va omagia pe cei care explorează „un univers întreg de posibilități, dincolo de obstacole”, se arată într-un comunicat de presă.

 

Fostul membru al trupelor SEAL, Joel Lambert, revine cu noi aventuri în „Manhunt, sezonul 2”; celebrul actor Idris Elba încearcă să stăpânească unele dintre cele mai dure discipline ale vitezei în „Idris Elba: Fără limite”; iar nonconformistul Ed Stafford va rezolva enigme din cele mai greu accesibile colțuri ale lumii, în emisiunea „Ed Stafford: Misterele lumii”.

În luna decembrie, Discovery Channel va difuza în premieră în 220 de țări, inclusiv în România, documentarul „Racing Extinction”, semnat de regizorul Louie Psihoyos.

 

Iată descrierile emisiunilor care vor fi difuzate pe Discovery Channel:

 

Joel Lambert, fost membru al trupelor SEAL și aventurier neînfricat, revine pentru un nou sezon al seriei Manhunt. De această dată, Joel nu se va mai lua la întrecere cu unități militare de elită din întreaga lume, ci cu o combinație internațională de vânători indigeni, unități de urmărire și forțe polițienești, în câteva dintre cele mai periculoase zone de pe glob. Cum se va descurca Joel, cu pregătirea lui militară, în fața unor metode de urmărire și vânătoare vechi de când lumea?

 

O comoară legendară, estimată la o valoare de sute de milioane de dolari, o echipă de elită în căutare de comori care pornește pe urmele unei noi teorii radicale și locurile sălbatice din largul coastei de sud-est a Braziliei – o expediție pe cât de fascinantă, pe-atât de periculoasă. Acești specialiști au adunat dovezi care îi conduc spre un loc unde nimeni altcineva nu ar mai îndrăzni să se ducă: o insulă îndepărtată, periculoasă, plină de mii de vipere ucigătoare.

 

Idris Elba a fost fascinat de viteză dintotdeauna. Însă pentru aceste sporturi nu e de ajuns să fii un fanatic al vitezei. Pentru a ieși învingător, Idris trebuie să învețe patru seturi de abilități diferite, pe care de obicei cei din domeniu le învață și le exersează timp de mai mulți ani. Pe parcurs, actorul își va testa corpul, mintea și curajul până la extrem, intrând în competiție cu profesioniști de top.

 

Documentarul premiat Valley Uprising explorează povești ale unor oameni care au forțat limitele posibilului în Valea Yosemite din California, asumându-și toate riscurile și scriind istoria a 50 de ani de escaladă pe stâncă. În acest interval de timp, sportul în sine a evoluat de la un simplu grup de alpiniști îndrăzneți, care se bazau doar pe forțele proprii și luptau luni sau chiar ani de zile ca să escaladeze vârfuri ca Half Dome și El Capitan, în sporturi conexe precum escalada cu echipamente de susținere, escalada liberă sau escalada cu parașută de siguranță.

 

Renumitul explorator britanic Ed Stafford revine într-o nouă serie după succesul de care s-a bucurat în întreaga lume programul Supraviețuire extremă cu Ed Stafford. Celebru pentru că a parcurs pe jos traseul complet al fluviului Amazon și a reușit să înfrunte de unul singur cele mai ostile regiuni ale globului, Ed Stafford va porni acum în aventuri cu totul diferite, deoarece își propune să descifreze mistere surprinse de diverse imagini preluate prin satelit, din diverse zone îndepărtate ale planetei.

 

Discovery Channel va difuza documentarul Racing Extinction, semnat de regizorul premiat cu Oscar Louie Psihoyos, aducând laolaltă un grup de artiști și activiști pentru o nouă operațiune derulată sub acoperire, cu scopul de a prezenta întregii lumi nu numai traficul care se face cu specii în pericol de dispariție, ci și eforturile depuse pentru a împiedica dispariția în masă a acestor specii.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te