Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Grigore Leşe, la "Nocturne": "Eu nu vreau să îmbătrânesc degeaba"

de Redactia Tvmania

Primul invitat al Marinei Constantinescu este muzicianul, muzicologul, profesorul universitar şi realizatorul tv Grigore Leşe, cel care susţine că mintea lui întreagă este ţinută de clopul lui păcurăresc. Luni seară, de la ora 24.00, discuţia cu Grigore Leşe porneşte de la apariţia cărţii sale „Acum ştiu cine sunt”, publicată la Humanitas.

„Eu am mai fost la tine în emisiune şi am vorbit despre sărbatoare. Ei bine, atunci când te repeţi, să schimbi şi locul, şi oamenii. Eu n-am schimbat nici locul, nici oamenii. Înseamnă că nu mă repet. Eu, azi, nu sunt cum am fost ieri”, mărturiseşte Grigore Leşe, care a oferit publicului TVR  o ediţie memorabilă şi acum 9 ani.

La 60 de ani, Grigore Leşe ştie cine este: un om născut în satul Stoiceni, la „colţul şatrei”. Un sat cu doar 140 de fumuri (case). Ştie că, de câte ori horeşte, reface legătura cu strămoşii săi şi, în acele momente, este el… cel adevărat. „Prea mult m-am risipit, ca să nu ştiu cine-s eu!”, mărturiseşte maestrul.

„Eu nu vreau să îmbătrânesc degeaba. De aceea, nu las să treacă o zi fără să citesc o carte, fără să scriu un gând, fără să horesc. Este exerciţiul meu zilnic de regăsire”, pe care Grigore Leşe îl împărtăşeşte în lucrarea sa Acum ştiu cine sunt.

„Cea mai grea întrebare este ce-ai mai făcut?”, este de părere Grigore Leşe şi asta pentru că „mulţi nu ştiu ce să răspundă. Mulţi nu fac nimic.” (Grigore Leşe)

În ediţia de luni sunt împărtăşite telespectatorilor pasaje seducător de frumos scrise de Grigore Leşe, prin lectura Marinei Constantinescu. „Mi-e dor să ascult vântul, s-ascult cum freamătă pădurea, să ascult liniştea nopţii. Aici, oamenii nu umblă noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. În oraşe… umblă oamenii între ceasuri. Nu ştiu unde se duc. Nu-s nici pe drum, nici pe cărare…”, fragment din Acum ştiu cine sunt.

Alte gânduri despre viaţă, despre viclenia oamenilor, despre brandul de ţară al României, despre „România împărţită în două – una care joacă în deplasare şi una care joacă acasă. S-or aduna”, conchide Leşe, în dialogul realizatoarei cu Grigore Leşe la Nocturne de luni seară, ora 24.00, la TVR 1.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te