Rolul Vrăjitoarei Albe din noul film al seriei „Cronicile din Narnia”, care va fi realizat de Netflix, este încă nedistribuit, iar găsirea unei actrițe suficient de impozante și carismatice pentru a-l juca este hotărâtoare pentru viitorul film, apreciază screenrant.com.
În acest moment, câteva dintre cele mai mari vedete de la Hollywood sunt potențiale candidate pentru rol. Printre ele se află nume ca Margot Robbie, Angelina Jolie, Charlize Theron, Eva Green, Anya Taylor-Joy sau Angela Bassett.
Vrăjitoarea Albă, un rol-cheie
Ceea ce este limpede deja e că „Actrița aleasă trebuie să aibă capacitatea de a le inspira copiilor frică, dar să fie și o prezență impunătoare”, iar regizoarea Greta Gerwig și Netflix vor analiza cu atenție toate cerințele impuse de rol înainte de a lua o hotărâre.
În pofida controverselor pe care le-a stârnit seria „Cronicile din Narnia”, realizată între 2005 și 2010, rolul jucat de Tilda Swinton a lăsat o amintire cu care greu se poate rivaliza. Una dintre cele mai sofisticate, expresive și enigmatice actrițe contemporane, ea a jucat rolul lui Jadis, Vrăjitoarea Albă, în „Cronicile din Narnia – Leul, Vrăjitoarea și Dulapul” (2005), „Cronicile din Narnia: Prințul Caspian” (2008) și „Cronicile din Narnia: Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi” (2010).
S-a spus, deja, că „Orice actriță care va fi distribuită în rol va trebui să emane aceeași autoritate, dar să aibă și suficient farmec, în timp ce tiranizează copiii care se rătăcesc printre dulapuri și tărâmuri vrăjite” și că „Impactul rolului negativ este, de altfel, una dintre lecțiile pe care Netflix și Greta Gerwig le-ar putea învăța din eșecul filmelor anterioare”.
Cine sunt favoritele
Vedeta popularului „Barbie”, Margot Robbie a îmbinat perfect inocența, altruismul și îndrăzneala pentru a o portretiza pe cea mai iubită păpușă de pe planetă, după ce frumusețea ei strălucise în „Lupul de pe Wall Street”, „A fost odată la… Hollywood” sau „Babylon”. Actrița a abordat inclusiv rolul sever și autoritar al puternicei regine Elisabeta I, în „Mary, regina Scoției”, așa că un rol într-o poveste precum „Cronicile din Narnia” i-ar oferi o binevenită diversificare interpretativă. Astfel, ea ar avea prilejul să lucreze din nou cu Greta Gerwig, cu care a declarat, deja, că a avut o colaborare excelentă la „Barbie”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 16
Una dintre candidatele cele mai puternice este Angelina Jolie, vedetă hollywoodiană de primă mărime, care a jucat deja un personaj asemănător în „Maleficent” și în continuarea sa, „Maleficent: Suverana Răului”. Actrița a interpretat-o perfect pe vrăjitoarea ofensată care a blestemat-o pe ingenua Aurora să cadă într-un somn adânc, evidențiindu-și în același timp grația felină și carisma. În plus, cum s-a spus că Angelina Jolie a avut întotdeauna o apariție magică, chiar și în rolurile plasate în contemporaneitate, actrița pare candidata ideală pentru noua aventură din Narnia.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 4 / 16
O altă mare frumusețe hollywoodiană, Charlize Theron are, la rândul său, avantajul de-a fi jucat-o pe Ravenna, Regina cea Rea în „Albă ca Zăpada și Războinicul Vânător” și în „Războinicul vânător și Crăiasa Zăpezii”, unde a împrumutat personajului o răceală sinistră, dar și o siluetă statuară, după ce își exersase adevărata afinitate pentru roluri negative în infinit mai consistenta partitură din „Monstru”, care i-a adus premiul Oscar.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 7 / 16
Una dintre candidatele interesante este și rafinata Eva Green, care a interpretat personaje negative în diverse genuri, de la producții fantastice și horror până la SF și filme de acțiune. Actrița ar putea fi o alegere perfectă pentru Vrăjitoarea Albă, căreia i-ar împrumuta, probabil, acel je ne sais quoi prin care știe să-și transforme mereu eroinele negative în personaje speciale, mai subtile decât cele aflate în mod obișnuit în această postură.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 10 / 16
În fine, dar nu în ultimul rând, sclipitoarea Anya Taylor-Joy, care și-a dovedit apetența pentru eroine „pe muchie” în „Vrăjitoarea” sau „Meniul”, ar fi o opțiune de luat în seamă pentru rol. Deși este destul de tânără pentru personaj, ea ar ști să-i confere personajului suficientă maturitate și accentele machiavelice necesare, fiind, în plus, o vedetă cu care publicul tânăr este mult mai familiarizat.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 13 / 16
Dacă luăm în considerare și alte nume vehiculate pe lista candidatelor la rol, precum legendara Angela Bassett (Black Panther), Diana Lee Inosanto („Ahsoka”), Gwendoline Christie („Urzeala tronurilor”, „Sandman”) sau Mason Alexander Park („Sandman”), competiția se anunță chiar palpitantă. Să înceapă jocurile!
Citește și: