Zilele acestea se împlinesc 10 ani de la lansarea filmului „Gravity: Misiune în spațiu”, un film despre care criticii au spus la momentul lansării că face pentru spaţiu ce a făcut „Fălci” pentru apă.
Zilele acestea se împlinesc 10 ani de la lansarea filmului „Gravity: Misiune în spațiu”, un film despre care criticii au spus la momentul lansării că face pentru spaţiu ce a făcut „Fălci” pentru apă.
Premiat cu șapte premii Oscar (din 10 nominalizări) și cu un succes fulminant la box office (a strâns peste 700 milioane de dolari), filmul cu Sandra Bullock și George Clooney în rolurile principale a avut ceva de pătimit până să vadă lumina sălii de cinema.
Regizorul Alfonso Cuarón a povestit într-un interviu recent pentru revista Empire că a avut nevoie să facă acest film „pentru propria lui supraviețuire”.
Alfonso Cuarón (cunoscut pentru „Harry Potter și Prizonierul din Azkaban”, „Marile speranțe”, Roma”) a povestit în Empire că a fost nevoit să-i spună fiului lui, Jonás, cu care lucra pentru un film de artă franțuzesc, că proiectul nu se mai face. Mai aveau doar câteva zile până la finalul lunii, în care puteau face un scenariu vandabil. „Eram falit”, a povestit Alfonso Cuarón, „și realmente nevoit să încropesc ceva care să mă facă să supraviețuiesc”.
Sentimentul de neputință s-a transformat într-o idee. „Am spus: Mă simt, în ceea ce privește viața mea, ca și cum aș cădea în gol.” Și astfel a luat naștere imaginea unui astronaut, care se învârte în gol, în întuneric. În acel moment, erau doar idei abstracte – personajul nu avea gen sau altceva. Dar până la sfârșitul acelei nopți, poate în jurul miezului nopții, aveam deja prima schiță a întregului film”, a povestit el în Empire.
„Gravity 3D: Misiune în spaţiu”, lansat la Festivalul de Film de la Veneția la finalul verii lui 2013 (și ajuns la noi pe 4 octombrie 2013) a fost ridicat în slăvi de critici acum un deceniu, la lansare. A fost numit cea mai extraordinară experienţă cinematografică a anului, cel mai bun film despre spaţiu de la „Odiseea spaţială 2001” (1968) încoace şi cel mai inovativ din punct de vedere tehnologic de la „Avatar” (2009) încoace.
Sandra Bullock (nominalizată la Oscar pentru rol) a fost aplaudată pentru rolul pe care îl susţine singură pe ecran în mare parte din film. Până şi un astronaut care a văzut-o s-a declarat uimit de calitatea efectelor speciale.
Povestea minimalistă şi de anvergură în acelaşi timp este cea a doi astronauţi. Bioinginerul medical Ryan Stone (Sandra Bullock) e la prima ei misiune în spaţiu, aşa că îl are alături de astronautul veteran Matt Kowalsky (George Clooney). „Houston, am o presimţire rea despre misiunea asta”, glumeşte Kowalsky ca în „Apollo 13” (1995) la începutul poveştii şi curând naveta este lovită de resturile unui satelit şi distrusă aproape complet.
Cei doi sunt izolaţi în spaţiu, la gravitaţie zero, luptând pentru viaţă şi sperând să ajungă la Staţia Spaţială Internaţională cu rezerva limitată de aer pe care o au.
Filmările la acest proiect au fost titanic de grele. În loc să combine un sistem de hamuri, fire şi ecrane albastre cu duble trase în avionul cu gravitaţie edusă al NASA (poreclit „The Vomit Comet”), echipa a filmat doar feţele actorilor, adăugând restul corpului digital, în post-producţie, şi a folosit roboţi industriali.
Sandra Bullock a stat şi 9-10 ore într-un cub de 2,7 x 2,7 metri, plin de ecrane LED, în hamuri care îi menţineau corpul în echilibru, în timp ce camerele de filmat se mişcau în jurul ei. „A fost o experinţă singuratică, dar în cel mai bun sens al cuvântului. A fost frustrant, dureros şi izolant”, povestea ea la lansare.
Sursa foto: Hepta