Grace Van Dien, care o interpretează pe Chrissy Cunningham în serialul de succes de pe Netflix „Stranger Things”, a declarat că a fost hărțuită sexual în timp ce lucra la unul dintre ultimele sale filme. Prin urmare, va lua o pauză de la actorie.
de Roxana Mirea,
Grace Van Dien, care o interpretează pe Chrissy Cunningham în serialul de succes de pe Netflix „Stranger Things”, a declarat că a fost hărțuită sexual în timp ce lucra la unul dintre ultimele sale filme. Prin urmare, va lua o pauză de la actorie.
În timpul unei transmisiuni live pe Twitch, actrița în vârstă de 26 de ani a spus că a refuzat cel puțin patru filme în ultimele două săptămâni și jumătate, după ce un producător i-ar fi cerut să i se alăture într-un „threesome” (termen care definește implicarea într-o activitate sexuală a trei persoane în același timp). Van Dien a spus că preferă să-și petreacă timpul pe Twitch, unde își poate controla propriul mediu.
„Uite cum stă treaba: am văzut că unii oameni sunt supărați pe mine pentru că am refuzat proiecte de actorie și am decis să fac mai mult streaming, dar adevărul este că, în ultimele proiecte la care am lucrat, nu am avut cele mai bune experiențe cu unii dintre oamenii pentru care a trebuit să lucrez”, a spus ea. „Iar cu streaming-ul, pot alege cu cine stau, cu cine vorbesc, etc.”
Stranger Things star Grace Van Dien says she’s focusing on Twitch streaming instead of acting after producer asked her for sexual favors pic.twitter.com/ziEBFiQgAZ
— Dexerto (@Dexerto) March 9, 2023
Grace Van Dien avea să adauge mai târziu că în „unul dintre ultimele filme pe care le-am făcut, unul dintre producători a angajat o fată cu care se culce și apoi a pus-o să mă roage să fac o partidă în trei cu ei. Așa că, de exemplu, ăsta e șeful meu. Nu am [făcut-o] și am plâns și am fost atât de supărată. Atunci când oamenii întreabă: ‘Cum e mai bine pentru sănătatea ta mintală să faci streaming?’. Așa este.”
Ea a adăugat: „Pot să stau în casa mea și să mă joc jocuri video și nu am niciun șef care să îmi ceară să fac sex cu el. Așa este mai bine pentru sănătatea mea mintală.”
Grace Van Dien, care a apărut într-o serie de roluri pe micile și marile ecrane, printre care „V for Vengeance”, „Julius Caesar”, „Live!”, „What Comes Around” și „The Fix”, a continuat să spună că a informat conducerea despre ce i-a cerut să facă respectivul producător. De asemenea, ea a mai spus că o colegă de distribuție a fost martoră la presupusul incident „și a spus: ‘Am auzit bine? Iar eu am spus: ‘Da’. Și ea a întrebat: ‘Vrei să mergem să ne plimbăm?’ Și eu am spus: ‘Da’. Și ne-am simțit groaznic. Am plâns mult la filmările alea.”
Potrivit IndieWire, tânăra actriță și-a încheiat transmisiunea live spunând: „De aceea mă voi limita la streaming pentru o vreme și sper că nu este o mare piedică în planurile voastre pentru mine, dar sunt fericită aici. Și îmi dezvolt propriile proiecte și sper ca cineva să se decidă să le finanțeze, pentru că atunci voi putea fi în controlul propriului meu platou și nu le voi cere actorilor mei să se culce cu mine, așa că e în regulă, nu?”