Homepage  / Seriale

Gomora, tot ce trebuie să știi despre serialul bazat pe fapte reale. Unde îl poți vedea

Gomora, tot ce trebuie să știi despre serialul bazat pe fapte reale. Unde îl poți vedea
6

de Ioana Maria,

„Gomora", serialul inspirat dintr-o realitatea dură, cea a acțiunilor mafiei italiene, este o ecranizare a bestsellerului omonim al lui Roberto Saviano, „Gomorrah”.  Scriitor și jurnalist italian, originar din Napoli, Roberto Saviano a cunoscut succesul internaţional odată cu publicarea acestui roman de non-ficțiune în 2006, prin care denunță activitățile Camorra. Iată unde îl poți vedea la TV.

Unde poți vedea serialul Gomora

Cartea nu a rămas fără ecou în rândurile mafiei, celebrul scriitor primind numeroase amenințări, ceea ce l-a plasat sub protecția Poliției italiene. Cartea a fost tradusă și publicată în peste 50 de țări și s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare.

Serialul „Gomora” înfățișează o realitate necosmetizată, în care graniţa dintre bine şi rău pare să dispară. Intrigile, luptele pentru putere, trădarea, ura sau, dimpotrivă, iubirea și loialitatea se „împletesc” într-un vârtej al răzbunarilor.

„Scopul este de a spune o poveste despre puterea organizațiilor criminale printr-o serie de evenimente de familie. În cadrul unei mari saga de familie iese la iveală o realitate complicată; o Camorra antreprenorială, extrem de puternică militar, care instituie un fel de stat totalitar în interiorul statului democratic. Pe scurt, Gomora vorbește despre puterea pe care o are mafia în orașele și în vremurile noastre… (…) Sper ca acestă poveste să ajungă la un public cât mai larg, pentru a ne ajuta să înțelegem că un serial, o carte, o operă de artă pot schimba cursul lucrurilor,” a declarat Roberto Saviano, creatorul poveştii care stă la baza scenariului serialului „Gomora”.

Cine sunt actorii din Gomora

În rolurile principale, îi vor putea urmări pe Marco d’Amore (Ciro), Fortunato Cerlino (Pietro Savastano), Maria Pia Calzone (Immacolata „Imma” Savastano), Salvatore Esposito (Gennaro „Genny” Savastano) și Marco Palvetti (Salvatore Conte).

Serialul „Gomora”, regizat de Stefano Sollima, a fost filmat în Napoli şi împrejurimi, precum și în Barcelona, Milano și Ferrara.

gomoraIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Gomora, programul de difuzare

Producția a mai fost difuzată în trecut și la AXN, iar pe HBO Max sunt toate cele 5 sezoane. Pe micile ecrane, în această seară, de la ora 22:00, se va difuza primul episod din serialul „Gomora”, la Kanal D2. Serialul va putea fi urmărit săptămânal, în fiecare miercuri, de la ora 22:00, la Kanal D2.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton