Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Super Bowl 2012: Gisele l-a consolat pe Tom Brady

6 February 2012

Superbul fotomodel brazilian a încercat să-l ajute pe soţul ei, celebrul jucător de fotbal american Tom Brady, să treacă peste durerea înfrângerii din Super Bowl XLVI, finala NFL disputată azi-noapte, în care New England Patriots au fost depăşiţi de NY Giants, scor 21-17.

Potrivit Daily Mail, Brady a fost întâmpinat cu o îmbrăţişare de Gisele la vestiarele Lucas Oil Stadium din Indianapolis, care a găzduit finala. Ea a încercat apoi să-l consoleze pe coordonatorul Patriots, vizibil afectat de a doua înfrângere în faţa celor de la Giants în doar patru ani, într-o finală NFL.

Jurnaliştii americani au povestit cum Brady a fost atât de devastat de un nou eşec în cel mai popular eveniment sportiv al Americii, încât a petrecut cam 20 de minute în vestiar cu capul în pământ, fără să scoată vreo vorbă.

Bundchen, însă, a continuat să zâmbească în timp ce l-a îmbrăţişat pe soţul ei, conducându-l apoi de la vestiare la autocarul echipei.

Brady (34 de ani) spera să egaleze recordul marelui jucător Joe Montana, de patru victorii la Super Bowl, însă va trebui să se mulţumească în continuare cu trei, după ce a pierdut în ultimele două vizite pe marea scenă.

Ştiţi, ne-am luptat până la sfârşit. Suntem foarte mândri de asta. Ne-a lipsit atât de puţin', le-a mărturisit el jurnaliştilor.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare