Gina Pistol și Smiley au trecut prin multe impedimente până au realizat că sunt făcuți unul pentru celălalt
Fosta prezentatoare TV a dezvăluit că simțea încă de la primele întâlniri că Smiley era alesul, însă recunoaște că, la început, a fost dificil să înțeleagă programul lui, existând numeroase momente în care a trebuit să apeleze la calm și la foarte multă răbdare pentru a face față provocărilor.
„Eu am încredere foarte mare în intuiția mea, nu m-a dezamagit niciodată. Așa a fost și cu Andrei. Cumva știam că EL este, știam că în anumite situații trebuie să am răbdare. La începutul relației, au fost foarte mulți oameni care nu au crezut în relația noastră, deși nu ne cunoșteau. Îmi era și greu să înțeleg programul lui Andrei, care era destul de plin și ne sincronizam foarte greu. Deși sunt foarte nerăbdătoare de fel, ceva îmi spunea să mai aștept. Acum, uitându-mă la ce familie minunată am, cred că este foarte important să Îi fim recunoscători lui Dumnezeu pentru tot”, a declarat Gina Pistol, în cadrul interviului acordat revistei Viva!
Gina și Smiley au personalități complet diferite
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Gina Pistol și Smiley au avut nevoie de timp pentru a trece la următorul pas în relația lor și de a deveni, oficial, soț și soție. Faptul că sunt atât de fericiți împreună demonstrează că această perioadă de așteptare nu a contat deloc și nu a afectat într-o manieră negativă legătura lor specială. Micuța Josephine, fiica pe care o au împreună, le aduce bucurie în fiecare zi, iar ei gustă din plin rolul de părinți.
Smiley și Gina vorbesc întotdeauna la superlativ despre relația pe care o au. Cei doi au personalități diferite, iar prezentatoarea TV afirmă că soțul ei îi este complementar. Ea e este o persoană vulcanică, însă el reușește să o aducă cu picioarele pe pământ de fiecare dată.
Smiley și Gina Pistol s-au căsătorit în anul 2023
Puțini sunt cei conștienți de diferența de vârstă dintre Smiley și partenera sa de viață. Poate fi surprinzător pentru unii să afle că Gina Pistol este cu trei ani mai în vârstă decât faimosul cântăreț, care are 39 de ani. Cu toate acestea, această discrepanță de vârstă nu a constituit o piedică în relația dintre ei doi.
Anul 2023 a fost unul foarte important pentru îndrăgostiți întrucât ei au devenit oficial soț și soție, în cadrul unei ceremonii fastuoase, la care au participat prietenii și familia.
Sursă foto: Instagram Gina Pistol
Citește și: