; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Gina, invitat de meserie

12 October 2009

Chiar daca in ultima perioada nu a avut un proiect consistent la TV, Gina Pistol nu a stat degeaba. A participat la majoritatea reality-show-urilor cu vedete.

In ultima vreme, asistam la un nou fenomen TV: cateva persoane publice, in special din domeniul artistic (printre care Jean Paler, CRBL, Maria Carneci sau Delia Matache) se perinda cam pe la mai toate reality-show-urile. Frumoasa Gina Pistol pare sa aiba trecere la rpoducatorii de televiziune, ea fiind prezenta in “Dansez pentru tine”, “Satra”, “Serviti, va rog!”, “Aruncati din tren”, “Cireasa de pe tort” si “In papuci de vedeta”. In lipsa altor proiecte, precum un rol intr-un serial sau prezentarea unei emisiuni TV, Gina accepta sa apara in acest tip de emisiuni, nu “de dragul de a se vedea la televizor”, spune ea, ci pentru banii care i se ofera (o vedeta care apare in aceste show-uri este platita, in medie, cu sume intre 1.000 si 1.500 de euro – n.r.). Mai mult decat atat, Gina este fericita daca participarea ei implica si lupta pentru o cauza nobila. “Unele reality-show-uri sunt pe bune, altele sunt pe principiul “fa-te ca faci si tu ceva”. Oamenii sunt influentati de tot ce se intampla in mass-media, iar presa iti creeaza o imagine asa cum vrea ea. Asa ca, la o emisiune de genul acesta, apari in fata telespectatorului asa cum esti tu. Pana la urma din asta traiesc, nu ma duc la emisiune doar ca sa apar la TV. Si mai ales cand stiu ca pot sa ajut pe cineva, atunci chiar ca o fac cu sufletul deschis”, ne-a spus Gina.

Obisnuita cu munca
Cand nu apare in reality-show-uri Gina are prezentari de moda sau are rol de MC la diferite evenimente. Gina stie ce inseamna sa-ti castigi singura banii si sa nu astepti ca iubitul sa-ti schimbe masina sau sa-ti cumpere o geanta de firma. Cu timpul, ea a reusit sa nu mai bage in seama tabloidele care ii contorizeaza impacarile si despartirile de afaceristul libanez Nicola si ii tot analizeaza volumul buzelor (Gina o sa-si faca una de reconstructie a buzelor la sfarsitul lunii pentru a-si scoate surplusul de silicon pe care si l-a pus intr-o interventie anterioara la o clinica din Bacau). “In noua ani de cand sunt in showbiz m-au dezamagit foarte multe persoane, chiar prietene apropiate, si am realizat ca multi par ceea ce nu sunt. Si, spre deosebire de alte “dive”, eu chiar muncesc, chiar sunt un om corect si cu principii. Chiar daca fostii mei iubiti au avut bani, nu am fost niciodata o intretinuta. Pentru mine 500 de euro sau 1000 de euro chiar inseamna bani. Am invatat sa ma descurc singura, plus ca eu sunt barbatul in casa. (Gina locuieste cu mama si cu fratele ei – n.r.)”, a spus Gina.

de Anda Dinca

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare