Actrița Gillian Anderson și creatorul serialului „The Crown”, Peter Morgan, s-au despărțit amiabil după o relație de 4 ani, informează DailyMail. Cei doi lucrează în prezent pentru serialul difuzat de Netflix.
Actrița Gillian Anderson și creatorul serialului „The Crown”, Peter Morgan, s-au despărțit amiabil după o relație de 4 ani, informează DailyMail. Cei doi lucrează în prezent pentru serialul difuzat de Netflix.
Deși formau un cuplu de patru de ani, Gillian și Peter nu au locuit niciodată împreună. În schimb, cei doi s-au susținut reciproc de fiecare dată în proiectele profesionale în care au fost implicați. Ei păreau să aibă o relație apropiată, fiind adesea văzuți împreună. De-a lungul timpului, aceștia s-au afișat în public la decernări de premii sau premiere de film.
În luna ianuarie a acestui an, Gillian oferea presei câteva indicii despre o presupusă despărțire, precizând că, dacă s-ar muta vreodată împreună, acela ar fi sfârșitul relației lor. Conform declarațiilor actriței, aceștia au stabilit de la bun început să locuiască separat, fiind după părerea lor o alegere înțeleaptă.
Gillian, în vârstă de 52 de ani, este cunoscută pentru rolul Danei Scully din „The X-Files”, iar mai nou pentru apariția în sezonul al patrulea al serialului „The Crown”, unde o interpretează pe Matgaret Thatcher, prima femeie prim-ministru a Regatului Unit.
La rândul său, Peter a fost nominalizat în 2006 la Premiile Oscar pentru scenariul filmului „The Queen”. A câștigat și un premiu BAFTA pentru mini-seria „The Lost Honour Of Christopher Jefferies”. „Frost/Nixon”, „The Audience” sau „The Crown” se numără de asemenea printre proiectele produse de Peter.
Gillian și Peter au confirmat că formează un cuplu în 2016. Peter a fost căsătorit în trecut cu Lila Schwarzenberg – născută prințesa Anna Carolina zu Schwarzenberg, cu care are cinci copii. Cei doi și-au anunțat despărțirea în 2014.
La rândul său, Gillian are trei copii: Piper, în vârstă de 26 de ani, alături de fostul soț Clyde Klotz, cu care a fost căsătorită în perioada 1994-1997, Oscar, de 14 ani și Felix, de 12 ani, cu fostul partener Mark Griffiths, cu care a avut o relație până în 2012. Din 2004 și până în 2006, actrița a fost căsătorită cu regizorul Julian Ozanne.