; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Screen Shot 2020 09 29 at 7.50.28 AM

Gillian Anderson a stabilit o serie de reguli cu creatorul „The Crown” pentru a juca în serial

06 November 2020

Gillian Anderson (52 de ani), care s-a identificat total cu premierul Margaret Thatcher, personajul pe care l-a jucat în sezonul 4 din „The Crown' (disponibil pe Netflix din 15 noiembrie), a povestit într-un interviu pentru „Harper’s Bazaar' că a stabilit reguli clare cu partenerul său, Peter Morgan, creatorul serialului, pe parcursul filmărilor. 

 

Actrița a declarat că, „pentru echilibrul lor psihic și pentru binele relației', ea și Peter Morgan au stabilit limite pe care să nu le încalce pe durata lucrului la serial. Ea i-a spus partenerului ei: „Nu voi comenta nimic legat de scenariu, dar nici tu nu vei comenta nimic despre interpretarea mea!'. Actrița a adăugat că se pricepe de minune să-și separe viața pe compartimente. „Am învățat acest lucru ca tânără mamă. Când s-a născut Piper (fiica ei în vârstă de 26 de ani – n.r.), eram zi-lumină pe platouri, apoi mă închideam în rulotă și trăgeam ușa după mine, încetând să fiu actriță și redevenind doar mamă'. 

 

Gillian Anderson, care are și un băiat de 14 ani, Felix, a povestit și că, pentru a intra cât mai bine în rolul „Doamnei de fier', și-a lăsat deoparte orice convingeri politice. „Nu am adus în jocul meu nimic din ceea ce cred eu despre politicile și acțiunile lui Margaret Thatcher', a spus actrița, care a portretizat-o pe celebra politiciană britanică în primul rând „ca ființă umană, care ajunge la un moment dat să ia hotărâri în calitate de politician și de mamă'. 

 

De altfel, actrița a declarat că, deși se află în atenția publicului și deci ar avea ocazia să se pronunțe în legătură cu anumite chestiuni, nu obișnuiește să comenteze și să-și ofere părerile pe rețelele sociale. „Nu e domeniul meu. Sunt actriță, nu politician și nici asistent social', a mai spus ea. 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare