Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Gigi Hadid și Bradley Cooper, surprinși împreună. Unde au mers fără să țină cont de paparazzi

de Andra Stana,

Gigi Hadid și Bradley Cooper au apărut împreună în public. Cum au fost surprinși pe străzile din New York și ce se zvonește acum despre cei doi, după ce s-a zvonit că faimosul fotomodel ar fi avut o relație cu Leonardo DiCaprio.

Modelul în vârstă de 28 de ani și Bradley Cooper, actorul din „Maestro”, în vârstă de 48 de ani, au fost văzuți împreună în New York de două ori în ultimele zile. Potrivit celor mai recente zvonuri, Gigi și Bradley ar avea o relație „super casual”. În acest sens, o sursă apropiată celor doi a declarat pentru People că ei doar „se distrează”.

„(Gigi Hadid) este independentă, ocupată, iar zilele ei sunt pline de responsabilități. Așa că nu văd nimic serios întâmplându-se imediat, dacă se va întâmpla ceva”, a explicat sursa.

Cu toate acestea, au apărut totuși și voci care spun că „a avut un fel de pasiune pentru el de ceva vreme” și că ar putea fi deschisă să exploreze mai mult decât o simplă prietenie.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

Sursa a adăugat: „[Ei au] lucruri în comun, așa că este posibil să aștepte să vadă cum merg lucrurile. Pare super casual acum, dar amândoi au copii, cariere mari, vieți ocupate și înțeleg cum este viața în aceste cercuri. Este drăguț… și există o atracție.”

Bradley Cooper, în relații bune și cu fosta Irina Shayk

În timp ce Gigi Hadid are o fiică de trei ani, Khai, din relația de șase ani cu Zayn Malik, Bradley are și el o fiică de șase ani, Lea De Seine, cu fosta Irina Shayk.

Bradley Cooper și Irina Shayk au început să se întâlnească pentru prima dată în 2015, dar și-au spus adio în 2019. Cu toate acestea, au rămas prieteni și chiar au mers împreună într-o vacanță în Italia, în vara acestui an. În anii care au trecut de la destrămarea relației lor, Cooper și Shayk au reușit să dezvolte o „relație bună și sănătoasă de co-parenting”.

„Sunt apropiați și amândoi își iubesc și dau prioritate fiicei lor”, a declarat recent o sursă pentru „Entertainment Tonight”.

Se zvonește că Irina, în vârstă de 37 de ani, se întâlnește cu starul sportiv Tom Brady, după despărțirea acestuia de Gisele Bundchen. Cu toate acestea, Bradley nu este îngrijorat de viața ei amoroasă și chiar își dorește ca ea să găsească fericirea. „Este un om fericit și vrea ca și ea să fie fericită. Tom nu este deranjat de faptul că Irina și Bradley sunt apropiați și nu există nicio amenințare acolo.”, a explicat un apropiat al vedetelor.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te