Daniel Radcliffe se confrunta cu aceeasi problema ca partenera sa de platou, Emma Watson. Actorul se plange ca nu reuseste sa-si faca o prietena din cauza celebritatii pe care i-a adus-o seria „Harry Potter”.
Peste Ocean, faima are avantajele si dezavantajele ei. In prima categorie intra, detasat, primirea unor roluri de calitate, sansa de a fi remunerat pe masura, posibilitatea de a ramane in memoria colectiva si poatechiar de a primi o stea pe Bulevardul Hollywood Walk of Fame. In cea de a doua categorie pot fi semnalate urmatoarele: fotografii care te urmaresc fara odihna peste tot, grupurile numeroase de fani care solicita autografe in locuri mult prea intime pentru a fi exemplificate si lipsa unei vieti personale normale. Pentru ca, asa cum spunea comediantul radio Fred Allen, „o celebritate este o persoana care se straduieste din greu toata viata sa devina faimoasa si apoi poarta ochelari de soare pentru a evita sa fie recunoscut”.
Daniel Radcliffe nu este o exceptie. Tanarul actor de 17 ani a declarat recent pentru „Newsweek” ca are probleme cu fetele care vor sa iasa cu el numai datorita rolului care l-a lansat si l-a facut un nume pe afisele din Cetatea Filmului american. „Este intotdeauna o problema, dar am instincte destul de bune. De obicei persoanele care nu sunt sincere imi spun Stii ca nu sunt prietenoasa doar pentru ca esti Harry Potter, nu? Dar daca este adevarat, atunci de ce simti nevoia sa o spui?”, a explicat Daniel. Alta problema cu care se confrunta acesta este rolul din piesa de teatru „Equus”, in care va juca vara viitoare. In aceasta productie londoneza actorul va juca rolul unui tanar care are o obsesie erotico-religioasa pentru cai si Radcliffe va avea o scena in care va aparea nud. „Este o piesa foarte provocatoare, dar daca voi reusi sa fac un rol bun sper ca oamenii vor gandi: Poate stie sa faca si altceva in afara de Harry„, a mai spus Daniel, care nu este sigur de reusita lui cu acest rol.