Homepage  / Vedete româneşti

Kira Hagi, mesaj emoționant pentru tatăl său. „Eşti ca o poveste fără început şi fără sfârşit!”. Gheorghe Hagi a împlinit 60 de ani

de Cătălina Matei, Cristina Țapu,

Fostul căpitan şi selecţioner al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi, considerat „Regele” fotbalului românesc, a împlinit pe 5 februarie 60 de ani. Iar fiica sa, actrița Kira Hagi, a postat pe rețelele de socializare o imagine emoționantă și un mesaj special pentru tatăl său.

Kira Hagi, mesaj emoționant de ziua lui Gică Hagi

În familia Hagi a avut loc un eveniment extrem de important, căci seniorul familei a schimbat prefixul. Mai precis, pe 5 februarie, Gică Hagi a împlinit vârsta de 60 de ani și, printre mesajele de felicitări și urări de „La mulți ani!”, postarea fiicei sale de pe rețelele de socializare a fost una dintre cele mai frumoase declarații pe care un tată le poate primi de la copilul său.

Tata eşti ca o poveste, fără început și fără sfârșit. La mulți ani!”, a scris Kira Hagi pe reţelele de socializare, în dreptul unei imagini alb-negru spectaculoase, în care „Regele” apare alături de fiica sa.

Așa cum era de așteptat, fanii au fost impresionați de gestul Kirei și i-au transmis, la rândul lor, doar urări de bine celebrului fost sportiv.

Kira si Gheorghe HagiIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

O carieră impresionantă

Gheorghe Hagi s-a născut la 5 februarie 1965, la Săcele. Palmaresul lui în primul eşalon din România totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României.

În perioada petrecută în Spania, Hagi a evoluat la Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Între Madrid şi Barcelona, Hagi a jucat la echipa Brescia (1992-1994).

Apoi, între 1996 şi 2001, Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, alături de care a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

De asemenea, Hagi a participat la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000) şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). La finalul anului 1999, a fost desemnat fotbalistul român al secolului.

Kira Hagi, o actriță talentată

Gheorghe Hagi are toate motivele să fie mândru. Are doi copii talentați, care excelează în domeniile în care profesează: Ianis în fotbal, iar Kira în domeniul artistic.

Născută la Barcelona, pe 31 martie 1996, Kira este primul copil al lui Gică Hagi din căsătoria acestuia cu Marilena Hagi.

Kira-Hagi-si-Gica-Hagi-3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 17

Actriţă şi pictoriţă foarte talentată, Kira Hagi a studiat actoria la New York Film Academy, unde s-a licenţiat, în 2017, în Acting for Film. Ulterior, a urmat studii aprofundate de actorie şi la Londra, pentru ca în ţară să debuteze în filmul de scurt-metraj „București, te iubesc”.

În prezent, actriţa este implicată în mai multe proiecte cinematografice și am putut să o vedem și în serialul „Lia – soția soțului meu”, de la Antena 1. Iar pictura continuă să ocupe un loc important din viaţa ei, tânăra de 28 de ani având în palmares mai multe expoziții în țară și în străinătate.

Recent, Kira Hagi a fost cerută în căsătorie și se pregătește, așadar, să îmbrace rochia de mireasă. Thomas Ferfelis, partenerul Kirei Hagi, are 28 de ani și a întâlnit-o pe fiica lui Gică Hagi când erau colegi la International British School of Bucharest. Absolvent al University of Southampton din Marea Britanie, el este în prezent manager la Cernica Events, un renumit local situat pe malul lacului cu același nume.

Părinții lui Thomas Ferfelis sunt implicați în afaceri și dețin holdingul Elgeka Ferfelis, din care face parte și restaurantul menționat. Conform Libertatea, aceștia s-au stabilit în România cu mulți ani în urmă și consideră țara noastră ca fiind al doilea lor cămin.

kira-hagi-4Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  10 / 17

Kira Hagi a studiat la New York, dar a revenit în România. Fiica lui Gheorghe Hagi susține că nu este atât de important locul în care muncește atât timp cât reușește să aibă performanțe impresionante în domediul în care activează.

„Eu vreau să fac performanță oriunde în lume atâta timp cât practic meseria pe care mi-o doresc și o fac din suflet, și cu drag. E adevărat că am plecat în State cu gândul de a rămâne definitiv, dar acolo mi-am schimbat perspectiva. M-am întors în țară pentru că am primit un rol în România și am ținut să onorez contractul. Nu pot să spun că am renunțat la nimic. Pot spune că trăiesc visul meu. Da, visul Kirei Hagi, ca fiecare dintre noi. Fiecare are un țel, un drum”, a declarat Kira Hagi, conform Revistei Viva!

Sursă foto: Instagram

Citește și:


Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton