; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Gerard Depardieu a urinat într-un avion

18 August 2011

Zborul care-l transporta pe actorul francez de la Paris la Dublin a întârziat din cauza unor probleme survenite la pista de decolare, relatează starpulse.com.

Gerard Depardieu le-a spus stewardeselor că trebuie să folosească toaleta, însă acestea l-au rugat să aştepte până după decolare. Drept urmare, starul de 62 de ani a urinat direct pe culoar.

„Voi confirma doar că a urinat în avion', a declarat purtătorul de cuvânt al companiei aeriene pentru agenţia de presa AFP.

Reprezentanţii companiei au revenit cu alte comentarii pe Twitter:

„După cum mulţi dintre voi au aflat deja de la ştiri, am fost ocupaţi cu spălatul podelei unuia dintre avioanele noastre. Am vrea să le amintim tuturor pasagerilor că avioanele noastre sunt prevăzute cu toalete'.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare