; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Gerard butler s a despartit de iubita sa dupa 6 ani si jumatate de relatie_3_size24

Gerard Butler a vrut să renunțe la actorie după despărțirea de fosta parteneră: „A fost mult mai greu decât credeam”

5 October 2020

Gerard Butler a dezvăluit că o serie de experiențe neplăcute care au avut loc în mijlocul pandemiei l-au determinat să se întrebe dacă vrea să continue cariera de actor.

 

Într-un interviu pentru Courier Mail acordat în urmă cu câteva zile,  actorul în vârstă de 50 de ani a declarat că una dintre acele experiențe dureroase a fost despărțirea de partenera sa cu care a avut o relație de șase ani, actrița Morgan Brown, în vârstă de 49 de ani. Cei doi au decis să se despartă în august:

„Am trecut printr-o despărțire în mijlocul pandemiei de coronavirus așa că am pierdut o persoană iubită într-o manieră diferită, dar a fost foarte greu, mult mai greu decât credeam', a mărturisit Butler. 

Gerard a mai precizat că s-a îmbolnăvit  în aceeași perioadă și că a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale legate de accidentul său de motocicletă din 2017.

„Am avut o intervenție chirurgicală care a fost realizată greșit, după care ulterior am mai avut șapte operații. Am avut un accident de motocicletă care aproape m-a ucis și m-am gândit brusc: „Trebuie să mai fie ceva', a spus el ziarului.

În aceste momente actorul s-a gândit dacă filmele pe care le realizează sunt importante pentru oameni și dacă ar trebui să continue cariera de actor: 
„Vine un moment în care te gândești:„ Există ceva mai mult care face parte din călătoria mea? ' Lucrurile prin care am trecut, nu ca actor, ci ca persoană, mă fac să mă gândesc la un alt tip de impact pe care l-aș putea lăsa în urmă. Așadar am pornit într-o călătorie a căutării de sine și mă aflu pe la mijlocul ei', a mai spus Gerard Butler. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare