„Îmi era foarte dor, mă bucur că a ieșit Republica Dominicană de pe listă. Îmi era frică să nu stau în carantină, pentru că vreau să ies, să mă plimb. Practic am intrat în civilizație. Când m-am dat jos din avion și am văzut ce frig e afară, am rămas șocată.
Telefonul și mâncarea mi-au lipsit. Și prietenii, sigur, pentru că erau persoane pe care nu le cunoșteam și erau tensiuni.
Jador îmi place cum cântă, este un cântăreț de manele foarte bun. Dar mie mi-a plăcut de alți doi băieți de la Survivor, dar nu pot să dau nume acum. Unul fizic și unul la caracter, dar Jador nu e tiparul meu, nu are ce trebuie să aibă un bărbat pentru mine. Nu a fost alegerea mea să plec de la «Survivor România», eu îmi doream să mai rămân, dar, din păcate, drumul a fost foarte scurt pentru mine. Puteam să ajung, cine știe, în finală, dar trebuia să avansez frumos. Kilogramele și-au spus cuvântul. Mă bucur că v-a plăcut de mine”, a declarat Georgiana la aeroport, după ce s-a întors din Republica Dominicană.
Fosta concurentă a mai declarat că nu s-a înțeles deloc cu Musty, care o vorbea pe la spate și se purta urât cu ea.
”Știa că eu am problema asta cu tatăl meu și că vreau să îl caut și mă provoca, începea să spună tot felul de jigniri la adresa mea și nu suportam”, a mai spus Georgiana.
Concurenta a trecut, de-a lungul vieții, printr-o serie de experiențe dificile, încă de la naștere. S-a născut în pușcăria Jilava și a fost încredințată unui centru de plasament. Nu își cunoaște tatăl, iar pe mama sa a văzut-o de două ori, până la vârsta de 11 ani, aceasta dispărând apoi cu totul din viața ei. Întreaga să existență a fost o luptă pentru supraviețuire continuă, salvarea sa fiind sportul.
A practicat atletism și apoi bob, sport în care a ajuns pe locul 5 la nivel mondial.
“Mama era însărcinată cu mine când a fost arestată. Era o femeie cu un anturaj prost, fura, tâlhărea. Nu știu cine este tatăl meu, mama m-a mințit mereu că o să-mi spună, la un moment dat, cine e. Viața mea a fost foarte grea. De zilele de naștere n-am avut părinții lângă mine, nu aveam un tort, nu aveam libertate, nu ieșeam nicăieri decât la grădiniță sau la școală. Am stat la un loc cu fel și fel de copii. Bătăile erau la ordinea zilei. Am schimbat opt centre. Trebuia să mă integrez în fiecare, cu oameni, cu copii, cu reguli noi. Schimbam tot, la școală eram țintă bullyingului, pentru că eram de culoare. Îmi era foarte greu să mă acomodez. Cel mai mult ne bucuram când veneau oamenii la noi cu haine și dulciuri, dar ne dispărea bucuria când plecau și ingrijitoarele luau tot’, a relatat aceasta.