Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

George Michael s-a luat de fanaticii religioși din SUA

5 January 2012

Cântăreţul britanic a luat atitudine la gestul unei organizaţii religioase din SUA, care s-a rugat ca el să moară, relatează starpulse.com.

George Michael (48 de ani) a fost internat într-un spital din Viena în urmă cu câteva săptămâni, pentru a fi tratat de pneumonie, şi continuă să se recupereze la Londra.

Cântăreţul a aflat cu stupoare că membrii unui grup religios din SUA, „Christians For A Moral America' („Creştini pentru America Morală'), se laudă că s-au rugat pentru moartea sa, pe motiv că nu sunt de acord cu orientarea lui sexuală.

„Ştiaţi că în timp ce mă luptam pentru viaţa mea în Austria, mai mulţi americani <>, care se numesc <>, şi-au făcut timp pentru a se ruga ca eu să mor.

Ce drăguţ din partea lor, considerând cât sunt de ocupaţi. Nu mă înţelegeţi greşit, ştiu sigur că multi creştini devotaţi, precum cei cu care lucrez în fiecare zi, sunt cu adevărat minunaţi. Oameni inimoşi care împrumută cele mai bune părţi de la religie şi duc vieţi admirabile, generoase şi pline de iubire.Dar în opinia mea, susţinută de exemplul celor care s-au rugat ca eu să mor, există mulţi alţii care folosesc interpretarea strâmbă din scripturile antice ca o scuză pentru a fi… (n.r. – înjurătura nu poate fi reprodusă)'.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare