George Ivașcu și Codin Maticiuc formează în serialul „Clanul” de la Pro TV unul dintre cele mai simpatice „duete” de personaje. Pelicanu și Iulică trăiesc într-o simbioză perfectă, o relație care continuă și dincolo de camerele de filmat, căci cei doi se înțeleg atât de bine încât s-ar mai putea face încă un serial doar cu ei doi.
Dacă în primul sezon al serialului personajul interpretat de George Ivașcu este un locotenent important din anturajul Măcelarului, alături de Iulică alias Codin Maticiuc, acum Pelicanu’ a schimbat clanul. Cea de la care primește ordine, deocamdată, este Sofia Tobă alias Maria Obretin.
Aflăm mai multe chiar de la actorul George Ivașcu…
Ați terminat deja de filmat sezonul 2 din „Clanul”Ce vă place cel mai mult la personajul dvs.?
Este un supraviețuitor. Este o canalie simpatică, cum îmi place mie să spun, în sensul că se bagă în toate încurcăturile posibile, dar, până la urmă, găsește soluțiile și reușeste să scape de fiecare dată. Chiar eu sunt surprins când primesc scenariile, zic „nu se poate să ajungă în situația asta” și văd în episodul următor că a scăpat, incredibil. Parcă este ca în „Greu de ucis”.
Care a fost / este cea mai mare provocare pe care v-a dăruit-o acest rol?
Marea provocare este tipul de personaj cu care nu m-am întâlnit până acum. Până să primesc acest rol, cine își mai amintește, eram cu o frizură romantică, din secolul trecut, un soi de june-prim. Și, acum, brusc, a trebuit să mă împrietenesc cu un fel de a fi destul de departe de felul meu. Dar ce pot să zic este că această provocare pe care Anghel Damian și Lia Bugnar, prin scenariu și regie, mi-o oferă, mă duce de fiecare dată către o zonă pe care eu, ca actor, până la vârsta asta nu am întâlnit-o, ceea ce mă bucură.
Dacă nu ați fi fost Pelicanu’… ce alt personaj v-ar fi plăcut să jucați?
Evident, Pelicanu. Sunt foarte bucuros de întâlnirea cu acest personaj. Dar, așa ca poveste, personalitate, ceea ce i se întâmplă, îmi place personajul Luminița, jucat de doamna Carmen Tănase.
Și în ce momente v-a fost cel mai frică de eșec, să nu cumva să ratați o scenă?
Aproape la fiecare secvență îmi este teamă pentru că personajul Pelicanu este un personaj de compoziție, nu este exact cum sunt eu zi de zi și, atunci, fiecare secvență este o provocare. După cum se vede foarte clar, deja are ticuri, vorbește anapoda, dar are o anumită logică. Este un grad de dificultate pentru că, sigur, pentru un actor este mai simplu să fie el, natural, mai ales în film, unde se văd toate detaliile. Aici detaliile sunt compuse un pic către un personaj bizar.
Pe platou, sunt și studenții dvs. care vă strigă „domnule profesor”. Îi sfătuiți în continuare?
Am deplină încredere – și dovadă că își fac foarte bine profesia, cât să nu fiu ca o babă nebună care să-i dădăcească. Atunci când ne intersectăm și lucrăm împreună, iar ei îmi cer sfatul, evident că mă comport ca și un coleg pe platou, nicidecum ca un profesor.
Codin Maticiuc a povestit cât de multe a „furat” de la dvs. Ce credeți că mai are de învățat? 😉
În primul rând, dacă tot a furat, să-mi dea înapoi ceasul ăla… Glumesc! Ce cred că are de învățat? Ce are de învățat fiecare actor. Cu fiecare rol întodeauna te regăsești, te cauți pe tine. Niciun rol nu seamănă cu celălalt chiar dacă personalitatea ta este aceeași. Așa cum spunea Al Pacino, actorul este ca un cameleon, întodeauna capătă culoarea situației în care se se află. Astfel, Codin și noi toți avem tot timpul de învățat cu fiecare rol cu care ne întâlnim.
Ce faceți dincolo de „Clanul”? În ce alte proiecte sunteți implicat?
În primul rând, cel mai important proiect, de suflet, este Facultatea de teatru, formarea noilor actori – acest proiect numit pedagogie mă face de fiecare dată când intru în clasă să mă uit la tinerii viitori actori cu dragul cu care mă uit la acești actori cu care mă întâlnesc, foști studenți.
Celelalte proiecte sunt proiecte de teatru, chiar aseară am avut un spectacol, „Prieteni la cuțite”, o comedie de Woody Allen, eu fiind un june-prim cuceritor, iar acum pregătim un spectacol foarte frumos, despre condiția artiștilor la Hollywood.
Și ce vă relaxează cel mai tare?
Călătoriile. Recunosc că n-am avut timp în perioada asta, s-a muncit intens la sezonul doi „Clanul”, dar cel mai tare îmi place să călătoresc. Nu e neapărat relaxare, cât este și natura firii mele. Eu fiind după zodiacul chinezesc Maimuță sunt o fire foarte curioasă și, atunci, îmi place tot timpul să descopăr locuri, oameni noi și să-mi fac cu ocazia asta prieteni.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3