Homepage  / Articole

FOTO: George Clooney a triumfat la Globurile de Aur

FOTO: George Clooney a triumfat la Globurile de Aur

de Redactia Tvmania

Gala Globurilor de Aur şi-a desemnat câştigătorii pe 15 ianuarie, iar filmele şi serialele cu cele mai multe nominalizări („The Artist”, „Downton Abbey” şi „Mildred Pierce”) au fost printre câştigătorii serii.

Cele 15 categorii legate de film şi 11 legate de televiziune, pe care le premiază juriul compus din 90 de jurnalişti străini de la Hollywood, au adus pe scenă câştigători previzibili, anul acesta, la categoriile cinematografice. George Clooney (pentru „Descendenţii”), Meryl Streep („The Iron Lady”) şi „The Artist” au plecat acasă cu trofee, întărind previziunile criticilor referitoare la Oscar: favorit pentru un trofeu în februarie rămâne filmul francez alb-negru şi mut.

Faptul că „Hugo” – principalul rival al lui „The Artist” – nu s-a ales decât cu un premiu pentru regie, a ridicat „Descendenţii” (numit „cel mai bun film dramatic”) cu o treaptă mai sus în bătălia pentru cel mai râvnit Oscar.

Ce seriale sunt în vogă

Cât despre seriale, noile producţii lansate în toamnă de americani, care au umplut lista nominalizaţilor din 2012, au fost preferate producţiilor veterane. Astfel, „Homeland” a primit două trofee (actriţă principală şi serial dramatic), „American Horror Story”, „Boss”, „Iluminata Amy” şi „Episoade” – câte un trofeu (actriţă secundară, Jessica Lange; actor principal în serial dramatic, Kelsey Grammer; actriţă principală în serial comic, Laura Dern; actor principal în serial comic – Matt LeBlanc). Kate Winslet a fost premiată pentru „Mildred Pierce”, iar „Downton Abbey” a fost numită cea mai bună miniserie.

O surpriză o constituie premiul acordat lui Christopher Plummer, pentru „Beginners”, care îi măreşte astfel şansele la o nominalizare la Oscar pentru rolul din excelentul film. Ignorate au fost „Moneyball: Arta de a învinge”, „Domnişoare de onoare”, „Fata cu un dragon tatuat”, „Drive”, „Metodă periculoasă” şi „J. Edgar”. Premiul Cecil B. DeMille (pentru întreaga carieră) i-a fost oferit lui Morgan Freeman.

Mai jos, găsiţi lista celor mai importanţi câştigători de la gala prezentată de Ricky Gervais (care a făcut glume legate de Oscaruri şi Eddie Murphy, Helen Mirren, Johnny Depp, Justin Bieber şi Jodie Foster).

[imagebrowser id=519]

Iată şi lista detaliată a câştigătorilor de la Globurile de Aur, ediţia 2012:

CEA MAI BUNĂ DRAMĂ – „Descendenţii”

CEA MAI BUNĂ COMEDIE/MUZICAL – „The Artist”

CEL MAI BUN FILM ANIMAT – „Aventurile lui Tintin: Secretul licornului”

CEL MAI BUN FILM STRĂIN – „A Separation” (Iran)

CEL MAI BUN ACTOR PRINCIPAL ÎNTR-O DRAMĂ – George Clooney, „Descendenţii”

CEL MAI BUN ACTOR PRINCIPAL ÎNTR-O COMEDIE/MUZICAL – Jean Dujardin, „The Artist”

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ PRINCIPALĂ ÎNTR-O DRAMĂ – Meryl Streep, „The Iron Lady”

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ PRINCIPALĂ ÎNTR-O COMEDIE/MUZICAL – Michelle Williams, „My Week with Marilyn”

CEL MAI BUN ACTOR SECUNDAR – Christopher Plummer, „Beginners”

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ SECUNDARĂ – Octavia Spencer, „Culoarea sentimentelor”

CEL MAI BUN REGIZOR – Martin Scorsese, „Hugo”

CEL MAI BUN SCENARIU – Woody Allen, „Miezul nopţii la Paris”

CEL MAI BUN SERIAL DRAMATIC – „Homeland” (Showtime)

CEL MAI BUN SERIAL COMIC/MUZICAL – „O familie modernă” (ABC)

CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN SERIAL DRAMATIC – Kelsey Grammer, „Boss”

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎNTR-UN SERIAL DRAMATIC – Claire Danes, „Homeland”

CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN SERIAL COMIC/MUZICAL – Matt LeBlanc, „Episoade”

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎNTR-UN SERIAL COMIC/MUZICAL – Laura Dern, „Iluminata Amy”

CEA MAI BUNĂ MINISERIE/FILM TV – „Downton Abbey”

CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-O MINISERIE/FILM TV – Idris Elba, „Luther”

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ ÎNTR-O MINISERIE/FILM TV – Kate Winslet, „Mildred Pierce”

CEA MAI BUNĂ ACTRIŢĂ SECUNDARĂ ÎNTR-UN SERIAL/MINISERIE/FILM TV –  Jessica Lange, „American Horror Story”

CEL MAI BUN ACTOR SECUNDAR ÎNTR-UN SERIAL/MINISERIE/FILM TV – Peter Dinklange, „Urzeala tronurilor”

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton