Homepage  / Vedete româneşti

George Burcea, decizie radicală după despărțirea de Viviana Sposub. Unde a plecat actorul. „13 ore zbor”

George Burcea, decizie radicală după despărțirea de Viviana Sposub. Unde a plecat actorul. „13 ore zbor”
9

de Redactia Tvmania

George Burcea a decis să pună cariera pe primul plan, astfel că și-a făcut bagajele și a plecat departe de România. Actorul s-a despărțit recent de Viviana Sposub și vrea acum să se concentreze pe găsirea unui nou proiect important, după ce a jucat în serialul Netflix „Wednesday”.

George Burcea și-a făcut bagajele și a plecat în Statele Unite

După o relație de trei ani, Viviana Sposub a pus punct poveștii de iubire pe care o trăia alături de George Burcea. Cei doi au preferat să păstreze discreția cu privire la motivele despărțirii lor, astfel că fanii nu au aflat până acum de ce și-au spus „Adio”. Cu toate acestea, se zvonește că prezentatoarea i-ar fi spus actorului că nu îl mai iubește, scrie libertatea.ro.

După ce vestea despărțirii lor a ajuns în presă, Viviana Sposub și George Burcea au mai fost văzuți o dată împreună, iar fanii au crezut atunci că cei doi s-au împăcat. De altfel, fostul soț al Andreei Bălan ar fi vrut de mai multe ori să se împace cu iubita lui, însă Viviana nu a mai acceptat să îi mai dea o șansă.

george-burcea-5Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Acum, printr-un gest care a luat prin surprindere pe toată lumea, George Burcea a ales să se mute din țară. În prezent, actorul locuiește în Statele Unite ale Americii, unde a avut mai multe proiecte. Succesul de care se bucură peste Ocean are legătură cu rolul jucat în serialul „Wednesday” de pe Netflix.

3 ore așteptat la aeroport România. 2,5 ore zbor către Olanda. 5 ore așteptat celălalt avion. 13 ore zbor după… calculați voi, că eu nu mai știu”, a scris George Burcea pe una dintre rețelele de socializare, după ce a ajuns în Los Angeles, California.

Se pare că actorul își dorește să se implice în mai multe proiecte în Statele Unite ale Americii, astfel că a apelat la ajutorul unui agent, care va încerca să îi găsească mai multe oferte pentru joburi, mai scrie sursa citată.

„George a plecat singur”

Apropiații lui George Burcea și Viviana Sposub spun că tânăra nu a vrut să se împace cu fostul ei iubit, acesta fiind motivul pentru care el a plecat singur în America. Mai mult, Burcea și-ar fi schimbat până și numărul de telefon și ar fi apelat la ajutorul unui agent pentru a avea cât mai multe șanse să găsească noi proiecte.

„Viviana își luase viza chiar cu o zi înainte ca George să plece, toamna trecută, la lansarea oficială a filmului «Wednesday», ce a avut loc în Los Angeles. Era extrem de încântată și ambii își făceau planuri profesionale peste Ocean. Motiv pentru care, atunci, ea a cerut încheierea contractului pe care încă îl avea cu Kanal D.

Nu a fost însă să fie chiar așa cum și-au imaginat. În timp ce George a avut mai multe castinguri, pentru că el deja venea din postura actorului ce jucase într-un film internațional, Viviana a stat mai mult pe bară. Ei urmau să se întoarcă în America în această toamnă. George a plecat însă singur, supărat că Viviana nu a mai fost dispusă să dea o șansă relației lor. Și-a schimbat numărul de telefon și intenționează să profite de toate oportunitățile ce i se oferă. George are un agent în America, iar acesta se ocupă de cariera lui”, a declarat o persoană din anturajul celor doi pentru cancan.ro.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton