Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa, au fost găsiți decedați în casa lor din Santa Fe, New Mexico, pe 26 februarie. Autopsia finală a dezvăluit niveluri ridicate de acetonă în sistemul lui Hackman, sugerând o perioadă prelungită de înfometare.
de Andra Stana,
Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa, au fost găsiți decedați în casa lor din Santa Fe, New Mexico, pe 26 februarie. Autopsia finală a dezvăluit niveluri ridicate de acetonă în sistemul lui Hackman, sugerând o perioadă prelungită de înfometare.
Cuprins
Actorul legendar Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa, au fost găsiți fără viață în casa lor din Santa Fe, New Mexico, pe 26 februarie. Conform raportului autopsiei finale obținut de Fox News, moartea lui Hackman ar putea fi legată de o perioadă prelungită în care acesta nu a mâncat nimic.
Autopsia realizată de Biroul Investigatorului Medical din New Mexico a dezvăluit prezența unor cantități mici de acetonă în sistemul lui Hackman. Este vorba de un solvent folosit în produse precum acetona pentru unghii, dar este și un produs al cetoacidozei, care poate apărea în urma postului sau diabetului. Nivelul de acetonă din sângele actorului era de 5,3 mg/dl, mult mai mare decât nivelul normal de 0,3 mg/dL, ceea ce sugerează o perioadă prelungită de post.
Raportul autopsiei, citat de Us Weekly, a mai arătat că Hackman avea un istoric de insuficiență cardiacă congestivă și hipertensiune severă. În aprilie 2019, i-a fost implantat un stimulator cardiac bi-ventricular. De asemenea, au fost descoperite semne compatibile cu boala Alzheimer.
Într-o conferință de presă din 7 martie, Dr. Heather Jarrell, medic legist șef din New Mexico, a anunțat că moartea lui Hackman a fost cauzată de boala cardiovasculară aterosclerotică hipertensivă, dar și de Alzheimer. Autoritățile estimează că actorul a murit pe 18 februarie.
Pentru Betsy Arakawa, cauza decesului a fost sindromul pulmonar hantavirus, o boală rară, iar autoritățile estimează că aceasta a murit pe 11 februarie.
Fiicele lui Hackman, Elizabeth și Leslie, împreună cu nepoata Annie, au transmis un mesaj emoționant: „Cu mare tristețe anunțăm trecerea în neființă a tatălui nostru, Gene Hackman, și a soției sale, Betsy. El a fost iubit și admirat de milioane de oameni din întreaga lume pentru cariera sa strălucită, dar pentru noi a fost întotdeauna doar Tata și Bunicul. Ne va lipsi teribil.”
Inițial, familia a suspectat o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon. Șeriful din Santa Fe County, Adan Mendoza, a confirmat că autoritățile au început o investigație preliminară. Detalii misterioase au fost descoperite la locul tragediei, cum ar fi ușa de la intrare găsită deschisă, câini sănătoși și un câine decedat lângă Betsy.
De asemenea, pastilele erau împrăștiate lângă corpul femeii și radiatorul fusese mutat.
Aceste circumstanțe au ridicat multe întrebări și autoritățile continuă să investigheze cazul, lăsând în urmă o mare incertitudine.
Sursa foto: Hepta
Citește și: