Actriţa britanică şi-a vizitat de curând oraşul natal – Gravesend, Anglia – şi a primit atât de multă atenţie din partea fanilor, încât s-a refugiat în toaleta unui restaurant, relatează celebritywonder.com.
„Am crescut într-un oraş care nu este departe de Londra şi m-am dus acasă pentru o vizită de două săptămâni. M-am dus la un restaurant şi oamenii parcă te recunosc mai des când eşti de prin partea locului. Este destul de ciudat”, a spus actriţa.
„Încep să te idealizeze şi să te urce pe un piedestal. În Londra toţi sunt prea preocupaţi de vieţile lor ca să le mai pese. Dar este ciudat când te întorci acasă. Spre deosebire de Tamara (n.r. – personajul interpretat de Gemma Arterton în filmul „Tamara Drewe”) eu mă ascund în toaletă.
În filmul „Tamara Drewew”, actriţa de 24 de ani interpretează o jurnalistă care se întoarce în oraşul natal din Anglia după moartea mamei sale.