Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Geanina Varga, fericită în rol de mamă

26 September 2010

Geanina Varga îşi împarte timpul între fiul ei de trei ani, Patrick, şi ştirile sportive. Prezentatoarea mărturiseşte că a trecut cu bine peste divorţul din luna aprilie şi îşi trăieşte visul la Prima TV.

.

Viaţa Geaninei Varga s-a schimbat fundamental de când a devenit mamă, la vârsta de 23 de ani.

„Chiar dacă responsabilităţile sunt mai mari, fiecare lucru îl fac cu plăcere pentru că am pentru cine. Am lângă mine un înger de copil, o minune pe care mi-a dat-o Dumnezeu, care îmi dă putere şi de care mă bucur la fiecare secundă'.

De câteva săptămâni, prezentatoarea „Focus Sport' se trezeşte în fiecare zi lucrătoare la 8.30, pentru a-l duce pe Patrick la grădiniţă

„După aceea merg la sală sau îmi rezolv alte probleme pe care le am. După masa de prânz, îl iau pe cel mic de la grădiniţă şi îl las acasă, în grija mamei mele. Apoi mă îndrept spre redacţie. La 19.30 îmi termin programul şi ajung acasă, dar, în ciuda oboselii, Patrick mă binedispune cu energia lui debordantă', spune prezentatoarea, care nu se desparte de fiul ei nici măcar atunci când pleacă în vacanţă.

„Am fost pe insula Creta şi ne-am distrat pe cinste. Pe lângă asta, am mai avut câteva escapade de weekend, la Marea Neagră şi în Poiana Braşov. Oriunde aş alege să-mi petrec vacanţa, alături de Patrick sigur iese cu distracţie'.

.

Divorţul, un capitol închis

Au trecut cinci luni de la finalizarea divorţului dintre Geanina şi Irinel Varga.

Deşi fostul ei soţ a decis să pună capăt mariajului, după ce prezentatoarea a fost văzută în compania lui Oliver Arghirescu (n.r. – fostul iubit al manechinului Corina Zugravu), vedeta de la Prima este de părere că unii oameni au ţinut să transforme întreaga poveste într-un scandal.

„Pentru mine acest subiect este închis. Eu am avut doar un divorţ simplu. Cât timp cel de lângă tine nu te mai respectă, atât ca soţie, cât şi ca mamă a copilului tău, nu are rost să-ţi complici viaţa. Fiecare are viaţa lui acum, iar eu una sunt foarte fericită. Divorţul nu mi-a afectat cariera în nici un fel. Copilul şi familia mă întăresc şi îmi dau puterea să merg mai departe', spune prezentatoarea de 25 de ani.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare