Homepage  / Advertorial

Gazonul, soluția pentru grădina de vis

Gazonul, soluția pentru grădina de vis

de Redactia Tvmania

Pentru cei care locuiesc la curte, gazonul este piesa de rezistenţă dintr-o grădină. Cu toții iubim acea iarbă verde care dă grădinii un aspect de vis, completează imaginea şi-i conferă fond, dar realizează și conexiunea între diferitele plante din gradină.

Dacă ești iubitor de natură, nu credem că există parfum mai plăcut decât cel al gazonului proaspăt tăiat. Un teren gazonat reprezintă o suprafață perfectă pentru relaxare, fiind apreciat în special de familiile cu copii, pentru că aceștia pot alerga în voie, fără riscul de a se răni.

Scapă de buruieni

Pentru a avea parte de gazonul perfect în curtea ta atunci trebuie să urmezi anumiți pași. Totul începe cu pregătirea adecvată a solului. Astfel, de pe terenul ales pentru înființarea gazonului îndepărtează buruienile.

Fie le îndepărtezi manual, sau, în cazul în care este un teren buruienos, atunci mai bine folosești un ierbicid total. De subliniat că în cazul în care ai folosit un ierbicid pentru îndepărtarea buruienilor, nu te grăbi cu însămânțarea terenului. Cel mai bine așteaptă aproximativ două săptămâni. Asigură-te că stratul superior este lipsit de pietriș, lemn ori alte obiecte de mari dimensiuni.

Afânează solul

Urmează apoi afânarea solului, prin săpare până la o adâncime de 20-30 cm. Stratul superior trebuie să aibă o adâncime de aproximativ 8-10cm, pentru ca apa pătrundă cu uşurinţă în el. Nu uita că trebuie să afli care este valoarea PH-ului din sol, care nu ar trebui să depășească 5,5-6,5.

Pentru ca gazonul să fie sănătos, verifică posibilitățile de drenare, care au un rol important în menținerea gazonului. Înainte de semănat nivelează stratul superior, presează-l uşor, de mai multe ori, cu un dispozitiv de tasare a solului (un val cilindric greu) şi apoi greblează-l cu grijă.

Semănatul gazonului

Dacă ai trecut de primii pași, după nivelarea şi afânarea solului, poți trece la semănarea seminţele de gazon. Și aici trebuie respectate anumite recomandări, pentru a vă putea bucura de un gazon frumos și sănătos.

Astfel, cea mai bună perioadă de semănare a semințelor de gazon este începând cu luna aprilie până la începutul lunii septembrie. Dacă vara este una foarte călduroasă, mai bine renunță să semeni în lunile de foc, iunie – iulie.

Selectează tipul necesar de semințe în funcție de destinația gazonului tău. Seamănă o jumătate din semințe de-a lungul terenului, iar a doua parte de-a latul acestuia. Aceasta va oferi uniformitate gazonului.

După ce ai terminat de semănat, acoperă semințele cu pământ printr-o greblare ușoară a stratului superior. Semințele pentru gazon trebuie acoperite cu un strat de pământ de două ori mai gros decât dimensiunea lor (0,5-2 cm). Odată ce semințele sunt acoperite, tasează ușor solul, așa cum am menționat anterior.

Irigarea gazonului

O irigare adecvată duce la creșterea unui gazon frumos și robust. Utilizează apă de bună calitate, situată aproape, și pentru o udare eficientă, se recomandă instalarea sistemelor de irigație. Frecvența irigării depinde în mare măsură de cantitatea de precipitații și de rata de evaporare a apei din gazon. Momentul ideal pentru udare este dimineața, când evaporarea apei din iarbă este minimă.

Fertilizarea gazonului

Gazonul perfect este în strânsă legătură și cu fertilizarea solului. Un sol fertilizat corect duce la un gazon frumos și sănătos. Planul de fertilizare are la bază analiza solului. Ține cont și de faptul că diferite elemente chimice sunt spălate cu apa precipitațiilor căzute în timpul anului sau sunt ”înghițite” în întregime de gazon.

Tunderea

Ce poate fi mai plăcut decât un gazon uniform, de un verde viu, numai bun de ”tăvălit” de cei mici, sau de organizat o petrecere cu prietenii, la un grătar în curte.

Pentru ca toți cei din jur să îți admire gazonul, operațiunile de întreținere ale acestuia nu trebuie să omită tunderea. Trebuie să urmezi un program corect de tăiere pentru a fi sigur că gazonul nu va avea de suferit. O mașină electrică de tuns gazonul de 1300 W de la https://www.columnashop.ro/ poate fi exact ceea ce ai nevoie!

Îngrijirea gazonului toamna

Gazonul necesită o pregătire adecvată pentru a face față sezonului rece. Experții recomandă lunile septembrie și octombrie pentru revitalizarea gazonului. După prima ploaie semnificativă de toamnă, iarba își revine, permițându-ți să evaluezi starea gazonului înainte de a lua măsuri.

Primul pas este să greblezi toată suprafața pentru a elimina iarba moartă și uscată. Fii atent la mușchii de pământ care apar în zonele umede, în special sub copaci și arbuști. Aplicarea unui îngrășământ special pentru gazon, care elimină și mușchii, este esențială. După aproximativ două săptămâni, ar trebui să observi rezultatele, moment în care poți grebla iar pentru a îndepărta mușchii uscați.

Apoi, folosește un scarificator pentru a aerisi și rarefia gazonul, facilitând astfel creșterea ierbii. Dacă nu ai un scarificator, poți folosi o furcă, înfigând-o în sol la fiecare zece centimetri pentru a crea canale. Prin aceste canale oxigenul și apa pot pătrunde mai ușor. Împrăștie un amestec de turbă, nisip și pământ de țelină pentru a îmbunătăți aerarea solului.

Dacă nu ai folosit îngrășământ și ai îndepărtat manual mușchii, este crucial să fertilizezi gazonul. Aceasta operațiune este necesară pentru a ajusta regimul nutritiv al solului. Specialiștii recomandă aplicarea îngrășămintelor cu azot, fosfor și potasiu pentru gazon. Fertilizarea se face la fiecare două luni, pe iarbă uscată, folosind o pompă de stropit pentru o aplicare uniformă. Azotul este vital pentru creșterea ierbii, fosforul stimulează dezvoltarea rădăcinilor, iar potasiul îmbunătățește rezistența la boli și condiții climatice.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton