Gașca Zurli s-a reîntregit și pornește într-un turneu complex în România
Mirela Retegan, fondatoarea trupei Gașca Zurli, a oferit tuturor o nouă lecție de determinare și reziliență în fața adversităților.
Confruntându-se cu plecarea a trei dintre actorii principali ai trupei, Mirela Retegan nu s-a lăsat descurajată, ci a văzut o oportunitate de a transforma acest moment dificil într-un nou început. Cu o viziune clară și o energie neobosită, a reconfigurat rapid Gașca Zurli și a anunțat un turneu într-o nouă formulă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Recentele schimbări din Gașca Zurli, marcante prin plecările actorilor Vero Căliman, Lulu Varodi și Răzvan Marina, au provocat o mare agitație în spațiul public, cu speculații cu privire la motivele din spatele acestor decizii.
Cu toate acestea, Mirela Retegan nu s-a lăsat intimidată de turbulențele din jur și a găsit în ele combustibilul pentru a merge înainte. Prin angajarea unor noi talente, ea a reușit să completeze trupa pregătindu-se să ducă mai departe magia și bucuria Gaștii Zurli.
„Începem cel mai mare turneu din România – 269 de orașe în care vom duce bucuria zurli, cu Codlea și Săcele. Urmează Adjud, Petroșani, Lupeni, Vulcan, Bumbești Jiu. Am făcut Zurli din dragostea mea imensă, pentru copii, din nevoia de a dezvolta o industrie în care nu se întâmpla aproape nimic, atunci când Maya era mică.
Am vrut, ca toți părinții, ceea ce e mai bun și frumos pentru copilul meu. Și am făcut. Și l-am împărțit cu toți părinții. Astăzi Fenomenul Zurli este model, inspirație și motivație pentru foarte mulți oameni, care știu și pot să facă lucruri pentru copii.
Echipa Zurli lucrează de zor la pregătirea celui mai mare turneu din Romania- 269 de orașe! Încerc să ajung și eu în cât mai multe locuri. Abia aștept să ne vedem, abia aștept să ne cunoaștem!”, a scris Mirela Retegan pe paginile personale ale rețelelor de socializare.
Mirela Retegan a primit acuzații grave din partea lui Ionuț Varodi
Ionuț Varodi, interpretul personajului „Bucătărașul Lulu”, a fost cel de-al doilea component al trupei Zurli care și-a anunțat plecarea din trupa Mirelei Retegan la scurt timp după ce Vero Căliman anunțase că va pune punct proiectului în care era implicată de atâta vreme.
Varodi aduce acuzații serioase Mirelei Retegan, subliniind că nu avea timp de odihnă în perioada în care a colaborat cu Mirela Retegan. Obosit și neavând timp pentru a se ocupa de propriile interese, actorul nu a mai avut altă soluție decât să demisioneze din trupă.
Sursă foto: Instagram Gașca Zurli
Citește și: