Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cum arătau Monica și Nicolai Tand, în urmă cu șase ani, când au făcut nunta. Mireasa a purtat o rochie care a întors toate privirile

de Redactia Tvmania

Prietenii cei mai apropiați, familia, locurile natale, tradiții și un decor de vis. Așa se poate descrie în câteva cuvinte nunta Monicăi și a lui Nicolai Tand. Căsătoriți civil cu câțiva ani în urmă, cei doi și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu în anul 2018, iar locul în care au ales să facă asta a fost, cum poate era de așteptat, Maramureșul istoric.

Monica și Nicolai Tand, nuntă de vis în Maramureș

Și-au dorit încă de la început o petrecere restrânsă, cu oamenii cei mai dragi, o petrecere în care să simtă cu adevărat că este ziua lor specială. Și au făcut totul pentru ca asta să se întâmple. Nunta a avut loc chiar la ei în ogradă, în casa în care Nicolai a și copilărit. Monica s-a ocupat îndeaproape de tot ce a însemnat amenajarea locului, a mesei, așă că la final totul a fost transformat într-o poveste.

„Am muncit foarte mult înaintea nunții, eram încă în renovări.  Mi-am dorit mereu să avem o masă în curte, o masă care știam exact cum trebuie să arate, așa că atunci când am început organizarea știam exact ce îmi doresc. Am lucrat cu o florărie din Sighetul Marmației, dar și cu nepoata lui Nicolai, Anca, care e chiar organizator de evenimente, iar rezultatul a fost exact ca în visurile mele. Aranjamentele, rochia, detaliile foarte fine – părul și machiajul mi le-am făcut singură, acasă – toate au fost parte a acestei povești pe care am scris-o pentru și după sufletul nostru”, a povestit Monica.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Și, pentru că sunt doi moroșeni veritabili, nu puteau lipsi tradițiile.

„A fost o nuntă fix așa cum ne-am dorit-o: cu prieteni, cu familie, cu tradiții de pe Valea Izei. Am avut ceterași, am avut strigături și am avut… nite emoții uriașe!:)”, a povestit Nicolai Tand.

„Știam că la biserică va fi un moment emoționant, dar a fost peste ce m-am așteptat, de asta nu mi-am putut opri lacrimile. Le mulțumesc tuturor prietenilor și vecinilor care ne-au ajutat să organizăm acest eveniment și mă bucur nespus că i-am avut alături de noi”, a mai adăugat vedeta.

Nicolai Tand, poveste de dragoste ca în filme

Monica și Nicolai Tand au împreună doi copii. Soția bucătarului a fost fotomodel internațional și a stat în aproape toată lumea, de la Grecia și Tokyo până în Franța, acolo unde a fost stabilită ani buni. Invitat în podcastul „Fain & Simplu”, găzduit de Mohai Morar, Nicolai Tand a povestit despre începutul relației cu Monica.

Amândoi avem aceeași poveste, să știi. Ea a câștigat un concurs în România, avea vreo 16 ani. A plecat prin Italia, Franța. Mama ei a ajutat-o foarte mult, a crezut în ea. Tatăl ei, nu prea. Ca orice tată, vrea să își țină copiii mai aproape, mai ales fetele. Mama ei a crezut mult în ea. Monica este o tipă care are încredere în ea și eu am plecat…

Eu sunt cu 7 ani mai mare decât ea. Eu am plecat la 20 de ani spre Franța. Atunci am început să muncesc și pe ea am cunoscut-o după vreo 6 – 7 ani. Amândoi eram căsătoriți. Ea era cu un francez și eu cu o franțuzoaică”, a povestit celebrul bucătar.

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te