GALERIE FOTO. Editura Nemira lansează „Poveste pentru Maria. O carte despre copilărie, părinți și dragoni”

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Ioana și fiica ei, Maria, se joacă de-a v-ați ascunselea într-o poveste despre maternitate și copilărie, despre trecutul mamei și viitorul fiicei, despre Ioana care a fost și Maria care va fi. Viața Ioanei cu Maria e plină de zile cu soare, cu joacă și învățare, dar și de zile cu încăpățânări, supărări sau ezitări. Mariei îi plac dinozaurii, dragonii și buldogii francezi, iar Ioanei îi e teamă, uneori, să nu rămână repetentă la Academia de Înalte Studii Materne. Împreună, se joacă de-a Narnia, de-a Harry Potter, fac brioșe, citesc povești, cântă muzica din Frozen.
Aceasta nu este o carte de parenting, nici un jurnal de maternitate și nici o carte pentru copii. Este o carte a misterioaselor geografii ale iubirii.

„Poveste pentru Maria” este povestea eternă a copilăriilor noastre, a copilăriilor din literatură, o poveste pentru toți oamenii mari care au fost, odată, copii mici și pentru toți copiii mici care vor fi, la un moment dat, oameni mari.

Ioana Bâldea Constantinescu: Îi plac Parisul, lavanda, înghețata de vanilie, baloanele de săpun, emisiunile de dimineață și cafeaua. A studiat engleza și spaniola la Universitatea din București, apoi a absolvit un program de master în Studii Culturale Americane. Din 2001 lucrează ca jurnalist în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune. Andrew Solomon, Isabel Allende, Evgheni Vodolazkin, David Lodge, Jonathan Safran Foer, Alain de Botton, Andreea Esca, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Cristian Mungiu, Șerban Sturdza, Adrian Hădean sau Alexandru Tomescu sunt numai câteva din personalitățile intervievate. Publică interviuri, recenzii și articole pe Liternet.ro, precum și în revistele Esquire, Harper’s Bazaar, The One și altele. E autoarea romanelor Dincolo de portocali și Nautilus (2015 și 2017, Editura Humanitas), precum și a prozei scurte „Spotlight“, apărută în volumul colectiv Selfie (2018, Editura Arthur).

Puteți citi un fragment din carte aici

Să începem cu începutul

Trebuie să-ți spun un lucru despre mine. E un lucru mic. Știi cum îmi bagi tu în geantă, câteodată, un animal de Lego, cum îmi plasezi în buzunarul de la pardesiu desene dimineața, să nu fiu singură pe drum până la serviciu? Ei, cam așa e și textul ăsta. Un flecușteț important. Un nimic cu sens. O geamandură. Pentru când vine ploaia și se umflă mările.

Mai știi cum ți-am spus, acum un an, că aș vrea să scriu o poveste cu tine? Te-am întrebat dacă ți-ar plăcea și mi-ai zis că da. Mi s-a părut chiar că te-ai bucurat. Dar eu nu m-am apucat de treabă. Tu, de-atunci, ai învățat să te încalți singură, am citit amândouă despre Ulise, ne-am certat, ne-am împăcat, eu ți-am arătat noaptea, pe cer, Casiopeea și tu ai descoperit cât de bun e profiterolul. Și că el chiar așa se cheamă. Pro-fi-te-rol. Nu protiferol. Protiferol a fost, pentru o vreme, doar o glumă între noi.

Știi de ce nu m-am ținut de cuvânt? Că mi-a fost frică. Încă îmi este. (Eu sunt foarte fricoasă de felul meu, dar tu știi deja asta…) Îmi e frică să scriu despre tine și despre noi. Să nu te simți tu pusă în vitrină, să nu rămân eu repetentă la Academia de Înalte Studii Materne, la care par să fi absolvit toate celelalte mame pe care le cunosc. Avem și zile proaste noi două. Zilele alea în care tu te încăpățânezi și eu nu am răbdare. Zilele în care greșim. Nu știu dacă toate mamele greșesc, dar mie mi se întâmplă des. Urăsc când se întâmplă.

Azi, însă, m-ai luat de gât și mi-ai spus așa, din senin, o chestie care m-a făcut praf. În sensul bun al cuvântului. Ai zis: „Să știi că eu te iubesc GROAZNIC!“ Chiar așa ai zis, „groaznic“. Nu mult, foarte mult sau foartefoartefoartefoaaaaa aaaaaaaaaaarte mult, nu cât toate continentele, nu. Nu era din filme, nu era din cărți, era din capul tău. Ai zis că mă iubești groaznic și asta mi-a dat curaj. Cred că e cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus cineva. Vreodată. Nu am mai fost iubită groaznic până acum. Mai cred și că ești grozavă. M-am gândit că poate o să uiți asta. Eu sigur n-am să uit, dar tu o să crești, o să ai tot soiul de probleme cu lecțiile, cu rolele, cu hainele și cu concertele, cu încuiații de noi și, poate, o să uiți. Așa că mai bine îmi fac curaj și scriu.

Azi e 24 august. Ai șase ani. Vorbești încontinuu, dar încontinuu, știi ce-i aia? Ești foarte știrbă. Îți plac dinozaurii și dragonii și buldogii francezi. Ești, spre deosebire de mine, o curajoasă. N-am văzut niciodată un copil așa curajos ca tine. De nimic nu ți-e frică, în afară de zombie. Mă rog, și zombie au început să piardă teren. Vrei să te faci exploratoare. Îți dorești să mergi la Londra. Eroul tău preferat e Ulise. (Încă.) Îți place albastrul, ca mie. Crezi că nimeni pe lume nu mai face omletă ca tatăl tău. Ai mânca înghețată în fiecare zi (să știi că te înțeleg… și când spun că nu, azi nu, poate mâine, poate la vară, totuși, te înțeleg). De obicei ceri să fie roz. (Mie cel mai mult îmi place de vanilie, dar cred că ți-am spus asta de o mie de ori…) Bei suc mineral (tata te-a învățat, da) – un pic de suc de fructe peste care turnăm apă minerală. Așa-ți place ție. Râzi cum n-am auzit pe nimeni, niciodată. Te superi repede. Îți trece repede. Te trezești cumplit de devreme dimineața. Și cam morocănoasă. Un pic. Până îți înghiți gălbenușul (e o expresie…). Crezi că eu sunt întotdeauna de vină dacă te împiedici și cazi. (Necazul e că și eu cred că sunt de vină dacă tu te împiedici și cazi.) Mai crezi și că mă pricep foarte bine să pun plasturi. Nu atât de bine ca tine, dar bine. Ultima oară, mi-ai oblojit un semn de arsură vechi de șapte ani. Mi-ai pus un leucoplast cu bufnițe și mi-ai spus că acum o să-mi treacă. Mi-a trecut, să știi, dar mai țin semnul puțin amintire. Faci cele mai mari baloane de săpun de pe lumea asta (am zis!). Desenezi frumos și alergi foarte, foarte repede. Ți-ar plăcea să fii pui de jaguar. (Mie nu mi-ar plăcea să fiu jaguar.) Ți-ar plăcea să creștem boboci de rață în apartament. (Mie nu mi-ar plăcea.) Ți-ar plăcea să ai „ochi de vultur“. (Ai.) Ceea ce îmi amintește că ai o culoare de ochi care e numai a ta. Când erai mică, ziceam că ai „ochi de Marea Nordului“. Acum sunt mai mult de miere. Enormi. Cu furtuni și faguri de lumină în ei, după caz.