Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Radu Valcan

GALERIE FOTO. Cum își petrece timpul liber Radu Vâlcan în Thailanda, la filmările pentru „Temptation Island – Insula Iubirii”

18 August 2018

Filmările pentru noul sezon ”Temptation Island – Insula Iubirii”, show ce va avea marea premierã pe 3 septembrie, de la 20:00, la Antena 1, sunt o provocare pentru Radu Vâlcan și întreaga echipă, astfel că în puțin timp liber, prezentatorul emisiunii încearcă să descopere mici bijuterii locale.

 

”Programul e relativ, pentru că dimineața ne întâlnim la cafea și facem o mică ședință, iar pe parcursul zilei am câteva intervenții, în funcție de ce se întâmplă pe insule. Cea mai importantă întâlnire și preferata mea este seara, la bonfire. De obicei, această filmare se întinde destul de mult, s-a întâmplat chiar să ne prindă răsăritul, începeau să cânte cocoșii”, povestește Radu Vâlcan.

 Vezi galeria foto >

”Timp de vizitat nu este pentru că dacă se întâmplă ceva pe o insulă sau alta, eu trebuie să fiu prezent acolo în cel mai scurt timp, așa că nu mă pot îndepărta foarte mult. Dacă găsesc puțin timp, mă rezum la vizitat împrejurimile sau stau la plajă undeva în apropiere ca să pot interveni oricând”, a mai spus prezentatorul emisiunii.

 

Pentru noul sezon, Radu promite noi suprize pe care Insula le-a rezervat celor care au avut curajul să se înscrie la testul suprem de sinceritate. 

“Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. <Temptation Island – Insula Iubirii> are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!”, spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.

În cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, patru cupluri care au relații de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâția ani este cu adevărat jumătatea lor. La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau dacă se văd nevoiți să meargă pe căi separate.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare