Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

34728511_607156932996813_4968975367005011968_n

GALERIE FOTO. Actorii Kit Harington şi Rose Leslie, cunoscuţi pentru rolurile din „Urzeala tronurilor“, s-au căsătorit

25 June 2018

Actorii Kit Harington şi Rose Leslie, cunoscuţi pentru rolurile din serialul „Urzeala tronurilor'/ „Game of Thrones', s-au căsătorit sâmbătă, 23 iunie, la biserica Rayne din Inverurie, iar petrecerea a avut loc într-un castel din Aberdeenshire.

 

Cei doi, care au jucat în serial rolurile îndrăgostiţilor Jon Snow şi Ygritte, s-au întâlnit pe platourile de filmare în 2012. Actorii au salutat fanii când au ajuns la biserică.

Rose a ales să poarte o rochie ivorie şi voal, iar mirele, un costum de zi, potrivit BBC. Între invitaţii la nunta s-au aflat actorii Peter Dinklage, Maisie Williams, Sophie Turner şi Emilia Clarke, colegi ai cuplului în „Urzeala tronurilor'. Petrecerea a avut loc la Castelul Wardhill, deţinut de tatăl miresei, Seb Leslie, consilier al Aberdeenshire. El a spus că este „foarte încântat' pentru cei doi: „Este o zi absolut minunată pentru noi'.

Cei doi și-au anunțat logodna în luna septembrie a anului trecut prin intermediul unui anunț oficial publicat în „The Times'.

Rose Leslie a crescut în Aberdeenshire, acolo unde a avut loc și nunta, înainte de a se muta la Londra pentru a urma o carieră în actorie. Leslie a jucat timp de doi ani în serialul HBO, în timp ce Harrington a apărut în fiecare dintre sezoanele „Urzeala tronurilor', devenind cel mai îndrăgit actor al show-ului.

Kit a dezvăluit că după încheierea filmărilor pentru ultimul sezon al serialului dar și după marele eveniment își va lua o bine meritată vacanță în care își dorește să se relaxeze alături de viitoarea sa soție.

 

 Vezi galeria foto >
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare