Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Gala specială iUmor o aduce pe Loredana la masa juriului. Ce surprize vor fi pe scena emisiunii în ediția de duminică, 11 decembrie

de Andra Stana,

După desemnarea câştigătorului celui de-al 13-lea sezon iUmor, show-ul de la Antena 1 revine duminica aceasta, cu o ediţie specială: Gala Premiilor Muzicale. Ediţia specială va avea şi un jurat special, pe măsură: Loredana. Artista va asista și, totodată, va comenta alături de Delia, Costel și Cheloo participarea unor personaje importante din lumea showbizului care însă vor impersona alte nume sonore de la noi, în cadrul Galei Premiilor Muzicale.

Loredana, al patrulea jurat în ediția specială iUmor, 11 decembrie 2022

Șerban Copoț și Dan Badea vor avea parte de „o intrare cu cântec“ din partea jurațiilor permanenți iUmor. Ce farse le-au făcut Delia, Costel și Cheloo celor doi prezentatori, vedeți în timpul show-ului, care va fi difuzat la Antena 1 și AntenaPLAY duminică, 11 decembrie.

La scurt timp după ce Șerban Copoț și Dan Badea au anunțat că Loredana va fi cel de-al patrulea jurat, Delia a mărturisit: Când vine vorba de Gala Muzicii Românești, cine să vină?! Cine putea să fie mai potrivită pentru asta?!“. Mă bucur tare mult că sunt la iUmor, în sfârșit, în calitate de jurat! Numai asta nu mai fusesem. În rest, le-am făcut pe toate, vă jur! (…). Am acceptat, pentru că mi-a plăcut, în primul rând, că e o gală muzicală. Și mi se pare că iese puțin din formatul clasic de iUmor, a declarat Loredana.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Costel a complimentat-o pe jurata-specială, iar aceasta i-a întors cuvintele frumoase: „Costeluș, dragul meu, ce frumos ești! Ești ca un fel de Michael Jackson al umorului. O apariție și pentru mine, Costel! Nu m-am așteptat să fie atât de «Michael Jacksonian» în această seară, să aibă acest glam de star rock“.

În cadrul Galei Premiilor Muzicale vor exista șapte categorii, iar printre nominalizați se numără artiști consacrați și trupe celebre, precum: Andre, Gaz pe Foc, Delia, Fuego și Irina Loghin. Desigur, cu toții sunt impersonați, iar pe scenă vor urca, de fapt: Iulia Albu, Paula Chirilă, Eliza Natanticu, Coiotu’, Noaptea Târziu, Radu Pietreanu, Ionuț Rusu, WRS și Emilian.

Fiecare își va revendica trofeul decernat la următoarele categorii: „Premiul pentru cel mai frumos solist rock“, „Premiul pentru cele mai gingașe cuvinte“, „Premiul pentru cea mai sinceră prietenie“, „Premiul pentru cea mai spectaculoasă dispariție ca trupă“, „Premiul pentru cel mai bogat soț“, „Dintre trupe celebre – premiul pentru oameni necunoscuți“ și „Premiul pentru cele mai frumoase picioare“.

Gala specială iUmor va putea fi urmărită duminica aceasta, de la 20:00, la Antena 1.

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te