; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Gadget-urile lui 2010

25 January 2010

Anu-i bun, oferta mare, multe lucruri digitale. În 2010, ne aşteaptă ecrane tactile, viteze de transfer al datelor mai mari şi cărţile se mută pe ecran.

Este sezonul când marile companii producătoare de electronice încep să facă socoteala după vânzările de sărbători. Consumatorii se uită însă după preţurile reduse la aparatele lansate anul trecut şi îşi fac liste cu cele mai dorite electronice ce se vor lansa în acest an.

Las Vegas dă tonul

Târgul electronicelor de consum din Las Vegas (CES, 7 – 10 ianuarie) a fost locul unde au fost dezvăluite prototipuri sau chiar primele versiuni funcţionale ale unor gadget-uri mult aşteptate. Unele companii au făcut anunţuri şi au promis marea cu sarea în materie de aparate electronice.

Acolo s-au trasat tendinţele acestui an şi deja ştim ce va fi la modă şi ce are puţine şanse să prindă la public. O mare noutate anunţată este televizorul 3D, dar deocamdată va fi vorba despre modele foarte scumpe, ţintite către un public cu foarte mulţi bani. Televizoarele cu plasmă vor continua însă să se vândă bine în 2010.

Celebrul iPhone va avea destul de mulţi concurenţi, dar Apple beneficiază de o clientelă fidelă şi de o campanie de promovare bine gândită. Miniaturizarea va merge mână în mână cu viteza de reacţie tot mai mare a gadget-urilor de buzunar, iar anul acesta deja nu se va mai face diferenţa dintre telefon, centru de divertisment şi calculator.

Atingere şi text

Sunt semne tot mai evidente că presa tipărită pierde teren, dar va renaşte pe Internet în acelaşi mod în care cartea va renaşte prin cerneala electronică şi ecranele tactile. Ebook reader-ele vor fi la modă şi bătălia se va da mai mult pe piaţa cărţilor în format electronic. Cititoarele de ebook-uri vor exploda în vânzări mai ales când se va lansa primul ecran flexibil, acesta fiind deocamdată un proiect la care încă se mai lucrează. LG a dezvăluit un ecran de 19 inch care poate fi făcut sul, iar Sony promitea încă din 2007 acest lucru.

În 2010, totul se va face prin atingerea ecranului, la viteze de transfer al datelor tot mai mari, iar consumatorii vor folosi din ce mai multe gadget-uri în tranzit (în autobuz, metrou, tren). Nu va fi doar anul vitezei, ci şi al eficienţei.

George Popescu

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare