Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Gaby Spanic s-a întâlnit cu cea care a otrăvit-o

de Redactia Tvmania

Au trecut două luni de la ştirea că actriţa de telenovele Gabriela Spanic, mama şi fiul ei au fost otrăviţi sistematic de asistenta ei personală, Maria Celeste Fernandez. Recent, a avut loc prima înfăţişare dintre Gaby Spanic şi María Celeste de la arestul acesteia din urmă.

.

María Celeste a fost reţinută în arest pentru tentativă de crimă asupra a trei persoane, în posesia ei găsindu-se două sticluţe cu sulfat de amoniu, otrava pe care i-o administra Gabrielei şi familiei ei. Cercetările în acest caz nu s-au terminat, se pare că există şi un complice în toată această poveste.

Întâlnirea dintre cele două a avut loc la judecătoria 67 din Santa Martha Acatitla, Mexico City, iar după această confruntare, Spanic a declarat că fosta ei asistentă nu este întreagă la minte.

“A avut o atitudine ciudată, îmi trimitea pupici. Nu ştiu ce credea ea, poate zicea că e vreo scenă de telenovelă”, a declarat actriţa de 36 de ani, citată de peopleenespanol.com.

“Mi-e tare greu să ştiu ce-i trecea prin cap, până la urmă mi-e milă de ea. Este evident că nu a avut comportamentul unei persoane normale”, a mai adăugat Gaby.

De-a lungul întâlnirii, Gaby a întrebat-o insistent pe agresoare cine i-a fost complice. Maria Celeste a devenit şi mai agitată când Gaby i-a spus că are un e-mail de la ea în care îi zice că cineva o caută în Miami să-i facă rău.

Gaby Spanic a terminat de curând filmările la telenovela “Soy tu dueña”, în care interpretează rolul Ivanei şi spune că s-a recuperat complet după ce a fost otrăvită.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te