Homepage  / Vedete româneşti

Motivul pentru care Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars. Cine prezintă acum „Mireasa. Capriciile iubirii”

Motivul pentru care Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars. Cine prezintă acum „Mireasa. Capriciile iubirii”
14

de Roxana Mirea,

Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars. Aceasta nu mai prezintă aftershow-ul „Mireasa. Capriciile iubirii”. Într-o declarație, vedeta a mărturisit care este motivul pentru care a renunțat la show-ul de la Antena Stars.  

Gabriela Cristea și-a dat demisia de la Antena Stars 

Aftershow-ul „Mireasa. Capriciile iubirii”, difuzat de luni până vineri, de la ora 19.00, la Antena Stars, intră într-o nouă eră a emoțiilor și a surprizelor! Începând cu 13 ianuarie, emisiunea va fi prezentată de către Raluca Preda, o prezență cunoscută publicului pentru moderarea formatului „Mireasa: Direct din culise”.

După ce Gabriela Cristea a predat oficial ștafeta, Raluca Preda preia rolul de gazdă a emisiunii şi va continua să le aducă telespectatorilor un conţinut unic, în care vor fi dezbătute cele mai fierbinți subiecte de la „Mireasa”, alături de toți cei implicați.  

Gabriela Cristea (6)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

„Dragilor, de peste un an mă gândesc la momentul acesta, pentru că deciziile importante trebuie cumpănite temeinic. Am hotărât, împreună cu familia mea, că este momentul să mă retrag din proiectul “Mireasa, capriciile iubirii”. Am luat această decizie pentru că programul emisiunii nu-mi permitea să stau cu fetele mele atât cât merită, cat au nevoie și mai ales cât îmi doresc. La momentul acesta, cu un ochi râd și cu celălalt plâng pentru că mi-a plăcut mult proiectul în care am fost angrenată și echipa alături de care am lucrat.

Dar e mult mai important pentru mine acum să mă ocup de creșterea și educarea copiilor mei. Vreau să le mulțumesc producătorilor pentru faptul că au înţeles motivele pentru care am făcut această alegere. Le mulțumesc tuturor celor alături de care am lucrat la acest proiect, împreună am reușit să facem lucruri minunate cu care să vă captăm atenția și să vă facem pe voi, telespectatorii, să fiți alături de noi seară de seară. 

Sper ca și telespectatorii să mă înțeleagă și să-mi respecte decizia pentru că sunt convinsă că este doar un moment de răgaz pentru mine și familia mea, dar voi fi prezentă în continuare pe rețelele de socializare”, a declarat Gabriela Cristea.  

Raluca PredaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 14

Totodată, noua gazdă a emisiunii, Raluca Preda, se declară pregătită pentru această provocare şi dezvăluie: „Este o onoare pentru mine să preiau ștafeta emisiunii Mireasa. Capriciile Iubirii, un proiect de referință pentru televiziunea din România, ridicat la un nivel foarte înalt de doamna Gabriela Cristea, o figură iconică pe care o admir încă din copilărie. Această propunere, venită ca o mare surpriză, reprezintă o provocare profesională semnificativă, pe care o accept cu multă emoție și responsabilitate. Îmi doresc să câștig încrederea și aprecierea celor de acasă, telespectatorii fideli ai emisiunii, care au sprijinit acest proiect de-a lungul sezoanelor. Promit să aduc energia și dedicarea necesare pentru a păstra standardele ridicate ale emisiunii și să o duc mai departe spre noi culmi de succes. Vă invit pe toți să urmăriți noul sezon al emisiunii Capriciile Iubirii și noul sezon Mireasa – Iubește Românește, începând cu 13 ianuarie. Sper să fim împreună pe acest drum, cu sufletul la gură, pentru a descoperi povești emoționante și momente de neuitat. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru și pentru deschiderea de a mă adopta în această nouă ipostază!”. 

Așadar, în fiecare zi de luni până vineri, de la 19.00, cei de acasă pot regăsi în platoul „Mireasa – Capriciile iubirii” atât concurenții din casă, cât și rudele acestora, dar și prieteni sau chiar fani ai emisiunii.  

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton