Homepage  / Știri / Televiziune

Gabriela Cristea revine astăzi la Kanal D

Gabriela Cristea revine astăzi la Kanal D

de Redactia Tvmania

Astăzi, de la ora 13.15, Gabriela Cristea revine pe micile ecrane (după un an de absenţă, n.r.) în calitate de amfitrioană a emisiunii "Te vreau lângă mine", la Kanal D. Formatul, prezentat sezonul trecut de Viorica de la Clejani, va avea câteva schimbări.

12 concurenţi vin să-şi caute jumătatea prin intermediul televiziunii, iar în fiecare zi unul dintre aceştia are şansa să-şsi întâlnească sufletul pereche. Despărţiţi de un paravan, cei doi vor încerca să-şi descopere calităţile şi defectele, dar şi detalii importante din trecut.

Fiecare cuplu asftel format va fi monitorizat şi în afara emisiunii, pentru a se vedea dacă sentimentele se dezvoltă firesc sau alegerea celor doi a fost eronată.

Un nou sezon, un nou platou

Ca o premieră în acest sezon, publicul aflat în platoul emisiunii va interacţiona cu perechea de la paravan şi îşi va exprima părerea pro/contra formării acelui cuplu.

Într-un platou nou, Gabriela Cristea va juca rolul lui Cupidon şi le va arăta concurenţilor că dragostea apare atunci când te aştepţi mai puţin.

“I-am obişnuit pe telespectatori ca în emisiunile mele să fie un tumultul de sentimente, aşa o să fie şi la „Te vreau lângă mine”. Cu siguranţă o să ne îndrăgostim, o să ne enervam, o sa râdem, o să plângem, ca într-o relaţie pasională”, a spus Gabriela Cristea.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton